Doar patru bănci au respectat recomandarea BNR de a proviziona în proporţie de 90% din expunerile pe companiile aflate în insolvenţă!


bani1„Doar patru bănci din sistemul românesc au respectat recomandarea Băncii Naţionale de a proviziona în proporţie de 90% din expunerile pe companiile aflate în insolvenţă, până la data de 30 septembrie, iar celelalte au termen 30 noiembrie să se conformeze, altfel riscând interzicerea atragerii de depozite”, a declarat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză. „Sunt bănci care au acoperit până la 86% (din expunerile pe societăţile intrate în insolvenţă, cu provizioane – n.r.), dar altele – 33%. Nici nu îmi venea să cred. Am crezut că nu au înţeles mesajul. Primele patru bănci nu au nicio problemă, cu un plus pentru BCR şi BRD care au mers şnur. Cu celelalte au început discuţiile… Uşurinţa cu care îşi prezentau nerealizarea m-a făcut să mă gândesc că unii nu realizează ce problemă au. Să vii cu grad de acoperire cu provizioane la firme în insolvenţă de 33% e jignitor la adresa autorităţii de supraveghere. Au primit termen 30 noiembrie. Dacă nu se rezolvă şi nu ne confirmă până marţi, 2 decembrie, că şi-au rezolvat problema, de marţi începând se va sista dreptul de a atrage depozite”, a mai spus Cinteză. Acesta a afirmat că se poate accepta şi un grad mai mic de provizionare pentru expunerile pe firme în insolvenţă, însă doar în două situaţii: dacă banca reuşeşte să facă dovada, cu date istorice, pe o perioadă de trei ani în urmă, că, în cazuri similare, a fost atât de bună în recuperare încât a recuperat mai mult de 10% (din creditul respectiv) sau dacă firma creditată prezintă un plan de reorganizare aprobat de judecător şi însuşit de creditor cu precizarea că, la primul pas greşit, toată suma se provizionează. Înseamnă că planul nu e viabil”, a subliniat oficialul BNR. Mircea Cintează a mai precizat că recomandarea către bănci de a proviziona în proporţie de 90% creditele acordate companiilor în insolvenţă a venit după nenumărate discuţii cu Asociaţia Română a Băncilor, în care reprezentanţii băncilor susţineau că una din şapte firme intră în insolvenţă şi doar 2% dintre acestea reuşesc să se redreseze, iar restul intră în faliment. „Într-o statistică pe care a făcut-o un departament din BNR, s-a concluzionat că, din expunerile pe care le au pe firme intrate în insolvenţă, băncile nu reuşesc să recupereze decât undeva între 6% şi 7%”, a explicat Cinteză.     (Agerpres)