Doamne ferește:
SCANDAL DE PEDOFILIE la Mănăstirea Frăsinei!


• Athosul românesc este cutremurat de cel mai grav dintre toate scandalurile ultimelor luni
Doi copii, cu vârste de 10 și 13 ani, ar fi fost agresați sexual de un călugăr și un îngrijitor de la Mănăstirea Frăsinei. Informațiile sunt unele cât se poate de credibile, ele venind de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Abuzurile asupra copiilor ar fi început în vara anul 2021. Încadrarea faptelor penale ar fi „viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată, agresiune sexuală şi corupere sexuală”.
Poliția a demarat ancheta după ce băiatul de 10 ani ar fi povestit aceste fapte familiei. Au fost organizate percheziții la mânăstire, fiind descoperite probe incriminatoare (materiale pornografice) în chilia călugărului care a fost arestat.
„În perioada iulie – septembrie 2021, inculpaţii au întreţinut în prezenţa minorului în vârstă de 10 ani, în mod repetat şi în diverse încăperi din incinta Mănăstirii Frăsinei, acte sexuale. În cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a patru zile consecutive, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, l-au atras pe acesta, în diverse camere ale mănăstirii şi l-au determinat să întreţină, în mod repetat, acte sexuale orale cu inculpaţii”, se arată în raport.
„În septembrie 2021, copilul ar fi fost obligat de cei doi să asiste la întreţinerea de acte sexuale orale între cei doi inculpaţi, precum şi să efectueze acte de natură sexuală ce au dus la satisfacţia sexuală a acestora. În aceeași perioadă, unul dintre inculpaţi l-a determinat pe copilul în vârstă de 13 ani să suporte și să efectueze acte sexuale pentru satisfacţia sexuală a inculpatului”, mai precizează procurorii.

Punctul de vedere al Arhiepiscopiei Râmnicului

Printr-un comunicat oficial de presă, Arhiepiscopia Râmnicului a anunțat că a luat act de reţinerea monahului de la Mănăstirea Frăsinei în urma acuzelor de natură juridico-penală a faptelor puse în sarcina acestuia.
„Monahul a fost suspendat de la slujire până la stabilirea răspunderii penale a faptelor sale scandaloase și total descalificante pentru orice persoană, cu atât mai mult pentru un monah și cleric. Cel în cauză a fost deferit judecății Consistoriului monahal. În cazul în care faptele îl incriminează, vinovatul va fi caterisit și exclus din monahism. Răspunderea pentru faptele de care se face vinovat respectivul aparține în exclusivitate făptuitorului, Arhiepiscopia Râmnicului și obștea Sfintei Mănăstiri Frăsinei se desolidarizează de orice încălcare a moralei creștine și a voturilor monahale. În aceste momente de tulburare dureroasă, Sfânta Arhiepiscopie a Râmnicului și obștea Sfintei Mănăstiri Frăsinei regretă sminteala creată și implicațiile morale ale acestui nefericit caz și reafirmă că Biserica nu poate fi confundată cu o persoană. Biserica este trupul tainic al Domnului, Izvorul sfințeniei. Arhiepiscopia Râmnicului îndeamnă clericii, monahii şi credincioşii să stăruiască în rugăciune şi în împlinirea poruncilor Mântuitorului Iisus Hristos”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Râmnicului.