DNA, peste doi primari vâlceni: Bușagă și Gheorghe au fost trimiși în judecată!


Potrivit unui comunicat oficial de presă, Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Bușagă Ion, la data faptelor primar al comunei Berislăvești, județul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniuni Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei în formă continuată.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2008-2009, cunoscând că nu îndeplinește condițiile de eligibilitate, inculpatul Bușagă Ion, în calitate de primar al comunei Berislăvești, județul Vâlcea a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente ce conțineau aspecte necorespunzătoare adevărului, în sensul că suprafețele de 778,38 ha respectiv 786,57 ha pășune (islazuri comunale) ar fi fost utilizate de către consiliul local pentru propriile activități agricole. În realitate aceste islazuri au fost utilizate efectiv de locuitorii comunei Berislăvești, deținători de animale, care au și realizat lucrările de întreținere a pășunilor. Ca urmare a aprobării cererilor de plată pentru schema de sprijin pe suprafață pentru campaniile 2008 și 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Vâlcea a emis decizii prin care i-au fost stabilite inculpatului drepturi de plată în sumă totală de 1.647.135 lei. În perioada august 2009-decembrie 2010, inculpatul Bușagă Ion, în aceeași calitate, a schimbat destinația unei părți din fondurile nerambursabile, prin utilizarea sumei totale de 1.366.863 lei contrar dispozițiilor legale, respectiv pentru reparații capitale la două cămine culturale construirea unui dispensar, studii geotehnice pentru canalizare, dotare centru de lapte, expertiză poduri, sisteme de supraveghere video la primărie, materiale construcție locuință persoană fizică, amenajare drumuri și poduri, etc. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, cu suma de 1.637.582 lei. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.”
Totodată, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, și a lui Gheorghe Nicolae, la data faptelor primar al comunei Boișoara, județul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor de: instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei,instigare la infracțiunea de fals intelectual, instigare la infracțiunea de uz de fals.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În cursul anului 2014, la instigarea primarului Gheorghe Nicolae, inculpatul Popelca Gheorghe a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, în scopul de a obține în mod injust fonduri nerambursabile în cadrul schemei unice de plată pe suprafață, în condițiile în care acesta din urmă nu îndeplinea condițiile de eligibilitate referitoare la deținerea unui anumit număr de animale. Anterior, inculpatul Gheorghe Nicolae a depus diligențele necesare pentru ca Consiliul Local să emită o hotărâre în urma căreia i-a fost închiriată celuilalt inculpat suprafața de teren de 91,62 ha aflată în domeniul privat al comunei, cu destinația – pajiște. În continuare, inculpatul Gheorghe Nicolae a instigat un angajat al Primăriei să aplice pe un proces-verbal de predare amplasament ștampila cu semnătura olografă a edilului, în condițiile în care nu a avut loc o astfel de predare-primire. Ca urmare a verificării administrative, APIA – Centrul județean Vâlcea a constatat neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate, ceea ce a determinat respingerea cererii de plată formulată de inculpatul Popelca Gheorghe. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea.”