DN 65C, cel mai prost drum național din Vâlcea!


balcestiDrumul Național 65 C leagă orașul vâlcean Horezu de Craiova și, probabil, mulți dintre dumneavoastră v-ați rupt planetarele și capetele de bară pe traseul acestuia. De la Lăpușata și până la ieșirea din orașul Bălcești, pentru a avea în vedere doar județul Vâlcea, drumul este „bombardat” în zeci de locuri și sunt zeci de ani de când nu s-a mai făcut o reabilitare generală. Nici nu se va face, pentru că informațiile publice postate pe site-ul oficial al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova (care administrează acest drum) nu există! Astfel, proiectele ce privesc reabilitarea infrastructurii de drumuri nu fac „obiectul muncii” pentru craiovenii din fruntea DRDP.

Pe cine înjurăm?

balcesti3Atunci când dați ca proștii-n gropile de pe DN 65C îl puteți înjura pe Adrian Lumezeanu, șeful cel mare al DRDP Craiova. Noi, toți, cei care circulăm pe acest drum, suntem proștii celor de la „drumuri”, ale căror „gipane” nu simt nici gropile, dar nici pagubele-n buzunar. Privind imaginile alăturate, puteți înjura, de fapt, întreaga conducere a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, la pachetul cu toți miniștrii transporturilor care au promis multe și au făcut atât de puține. Și de mântuială, pentru că pe DN 65C s-au făcut, în ultimii ani, doar „peticiri” ici-acolo.

111 kilometri de drum periculos

balcesti1Pe lungimea de aproximativ 111 kilometri, de la Craiova la Horezu, drumul despre care vorbim are nenumărate porțiuni riscante pentru integritatea autovehiculelor și a conducătorilor auto, însă doar niște semne de circulație de atenționare salvează situația. Va fi nevoie, probabil, ca unii oameni să-și piardă viața pentru ca cei de la DRDP Craiova să fie înduplecați și să se pună-n mișcare.