DJST organizează o nouă ediţie a taberei „Şcoala de alpinism”


Poza_DJSTÎncepând de ieri, 29 august, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a Judeţului Vâlcea, în parteneriat cu administraţia Parcului Naţional „Buila Vânturariţa” dar şi cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României, organizează cea de-a şaptea ediţie a taberei „Şcoala de alpinism”. Acţiunea se adresează tinerilor, în cadrul acesteia urmând să participe 50 de astfel de persoane din mai multe judeţe ale ţării. Locaţia în care se vor derula sesiunile de instruire şi antrenament în alpinism, dar şi drumeţii sau activităţi cu specific de tabără este valea râului Cheia, o zonă renumită pentru peisajele sale deosebite.

Tinerii care vor participa la „Şcoala de alpinism” vor avea prilejul de a vizita şi admira frumuseţile naturale din Parcul Naţional „Buila Vânturariţa”, precum peşteri, trasee montane, refugii alpine sau Cheile Cheii, serile urmând să fie petrecute în jurul nelipsitului foc de tabără. Antrenamentele de care vor beneficia tinerii participanţi vor fi conduse de către personal calificat din cadrul Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României – Centrul Local „Mircea cel Bătrân”. La finalul taberei, DJST Vâlcea, instituţie condusă de Paul Dinu, va oferi participanţilor medalii şi diplome.