Divorț oficializat? PNL a votat împotriva lui Vălimăreanu!


• drumarul-șef al Vâlcii și-a pus în cap propriul partid pentru bugetul și, mai ales, organigrama acestui an
După cum vă informam și anterior, ședința ordinară a lunii aprilie de la Consiliul Județean a cuprins și proiectul de hotărâre pentru aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome de Drumuri și Poduri Vâlcea pe anul 2017. Liberalul Nicolae Vălimăreanu, directorul RAJDP, a prezentat și o organigramă, care nu a fost pe placul propriilor colegi de partid. În cadrul ședinței de ieri dimineață, pe tema bugetului și a noii organigrame s-a zăbovit la discuții zeci de minute. Spre surprinderea aproape generală, greul pentru Vălimăreanu a venit din partea consilierilor Partidului Național Liberal, care „l-au scos la tablă” și chiar încolțit pentru schimbările de organigramă și țintele de profit anunțate în 2017. Chiar dacă „l-au scuturat” cât au putut de bine, peneliștii din Consiliu nu și-au putut bloca omul pentru că directorul Regiei s-a putut baza, iarăși, pe sprijinul necondiționat al președintelui Constantin Rădulescu și al majorității PSD-ALDE-PER ca să poată trece proiectul de buget.