Dirijorul Matei Corvin revine pe scena Filarmonicii „Ion Dumitrescu”


Filarmonica „Ion Dumitrescu” vă invită luni, ora 19:00 ,la Sala Lahovari, la Concertul de An Nou – Concert extraordinar – susţinut de orchestra simfonică a filarmonicii . Centrat pe muzica lui Strauss, în special valsuri și polci, concertul va cuprinde şi lucrări de Franz Schubert, Gioacchino Rossini, Frederick Loewe și Johannes Brahms. La pupitru, se va întoarce Maestrul Matei Corvin. Acesta a urmat studiile muzicale la Liceul de Muzică Numărul 1 din Bucureşti, la clasa de flaut a lui Virgil Frîncu, începând o bogată activitate muzicală şi înregistrând pentru Radio-Televiziunea Română încă din acest timp. După absolvirea Liceului de Muzică, este admis prin concurs la Conservatorul „C. Porumbescu” din Bucureşti, unde şi-a continuat studiile cu Virgil Frîncu. După absolvirea Conservatorului, în 1976, a dat concurs şi a reuşit la partida de flaut a Filarmonicii “G. Enescu” din Bucureşti, unde a cântat timp de şapte ani sub bagheta unor renumiţi dirijori ca Sergiu Celibidache şi Kurt Mazur printre alţii.
După ce a părăsit România în 1983, Matei Corvin a fost profesor de flaut în Franţa şi Germania, susţinând de asemenea recitaluri în Paris, Marseille, Cannes, Saint-Tropez, Hamburg şi Köln. În 1985 a dat concurs şi a reuşit ca Flaut Solo al Orchestrei Simfonice din Cape Town, Africa de Sud, unde a cântat timp de 13 ani. În această perioadă a susţinut numeroase recitaluri în Africa de Sud, a înregistrat pentru Radio-Televiziunea Sudafricană şi a evoluat ca solist cu orchestrele simfonice ale Filarmonicilor din Cape Town, Bloemfontein, Cape Chamber Orchestra şi Cape Philharmonique, cântând toate concertele importante din repertoriul pentru flaut. Paralel cu activitatea din orchestră şi solistică, a predat la Conservatorul din Cape Town şi a fost invitat în nenumărate ocazii să facă parte din jurii locale si naţionale. Din anul 1997, după ce şi-a perfecţionat studiile de dirijat cu Bernhard Gueller (unul dintre cei mai buni „studenţi” ai lui Celibidache), Matei Corvin a început o bogată carieră de dirijor, apărând pe scenele Africii de Sud. În 2000, a fost numit director muzical şi prim-dirijor al orchestrei “Cape Town Sinfonia” şi în 2001 director fondator şi dirijor al „Cape Town Concert Orchestra”. El este, de asemenea, Director muzical şi prim-dirijor al Orchestrei simfonice a Universităţii din Stellenbosch.