Directorul Bogdan Marinescu are un sfat: „Implică-te, votul tău contează!”


Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Tabăra Căciulata, prima ediție a evenimentului „Implică-te, votul tău contează!”. Scopul acțiunii a fost acela de a stimula participarea activă a tinerilor la viața demo­cratică europeană și națională, în special prin încurajarea participării acestora la alegeri, în calitate de cetățeni corect informați și respon­sabili. Astfel, 40 tineri cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani au participat la activitățile susținute de DJST Vâlcea, sprijinite de secre­tarul Primăriei municipiului Rm. Vâl­cea, Ionuț Didoiu și Asociația „Zâm­bete Colorate”, reprezentată de Antoanela Enăcache. Invitații le-au explicat tinerilor importanța expri­mării votului și diferența făcută de un singur vot în orice tip de alegere. După ce le-au fost explicate atribuțiile instituțiilor ai căror lideri sunt aleși la fiecare ciclu electoral, tinerii au participat la o simulare a procesului de votare, pentru a înțelege ce au de făcut atunci când vor vota pentru prima dată.
Prin acest tip de acțiune, DJST Vâlcea și-a propus promovarea participării tinerilor la vot, prin informare și încurajarea implicării lor în procese simulative de luare a deciziilor pentru a înțelege mecanismele democrației.