„Directorii școlilor unde învață fetele sunt cei care vor lua măsuri”


• declară Ion Gherghinaru, șeful învățământului vâlcean, referindu-se la elevele care s-au bătut zilele trecute, într-o parcare din Râmnic • Rașcu și Badea, directorii de la Pedagogic și Sanitar nu știu nimic despre eveniment sau bătăușe

 

Zilele trecute, toate posturile centrale de televiziune prezentau știrea conform căreia, în Râmnicu Vâlcea, într-o parcare, s-a încins un meci de box între două fete. Imaginile prezentate arătau clar cum două fete se bat, iar alte șase stau pe margini și înjură. Din păcate, trecătorii nu au catadicsit să le despartă, ci mai mult, s-au arătat încântați și au filmat toată scena. Contactat, șeful învățământului vâlcean, Ion Gherghinaru, a precizat că încă nu are destule detalii despre bătălia din parcare: „Am înțeles că una dintre fete este elevă la «Antim Ivireanul”, iar cealaltă la Pedagogic. Voi lua legătura cu directorii să aflu ce și cum. Nu noi, însă, suntem cei care vom lua măsuri, ci directorii școlilor unde învață fetele. Fie că se aflau în timpul cursurilor sau nu, ele tot vor fi sancționate. Depinde și de clasa unde învață. Dacă sunt eleve în clasele a IX-a sau a X-a, unde învățământul general este obligatoriu, se scade nota la purtare, dar dacă sunt eleve în clasele a XI-a sau a XII-a, se poate ajunge până la exmatriculare”. Am luat legătura și cu directorul Liceului „Matei Basarab”, fostul Pedagogic, profesor Valerică Rașcu, acesta decla­rând, pentru ziarul nostru, că nu știe nimic; nu cunoaște fetele, nu știe nici dacă acestea sunt eleve la școala pe care o reprezintă. De cealaltă parte, conducerea Grupului Școlar „Antim Ivi­rea­nul” habar nu avea de eveniment. Atenție! Nu cine sunt fetele, dar de eve­nimentul în sine, dat de toate posturile de știri!!! „Nu știu nimic. Chiar nu știu”, a fost declarația directorului executiv al Sanitarei, Laurențiu Badea.