Din partea Federaţiei Internaţionale de Şah, vâlceanul Bogdan Deac a primit titlul de Maestru FIDE


• în această perioadă, tânărul sportiv se află la CE de Seniori din Armenia

Săptămâna trecută, Bogdan Daniel Deac, sportiv pregătit la Şah Club Râmnicu Vâlcea de antrenorul Ioan Vârlan, a primit prima normă de Maestru Internaţional. Şahistul în varstă de numai 13 ani a participat la Turneul Internaţional de Şah din Gibraltar, la sfârşitul lunii ianuarie, unde a obţinut locul 162 din 256 de participanţi în clasamentul final. Obţinerea unui coeficient E20 de peste 2.300 de puncte i-a adus tânărului titlul de Maestru FIDE, acordat de Federaţia Internaţională de Şah.

Incepând de săptămâna trecută, Bogdan Deac se află la Campionatul European de Seniori, desfăşurat la Erevan, în Armenia, unde s-a întâlnit cu mari maeştri din ţări precum Rusia, Turcia, Ucraina şi Belarus.

„Este o premieră ca vârstă pentru şahul românesc, Bogdan având doar 13 ani. În Armenia, campionatul se desfăşoară până pe data de 15 martie, iar până la aflarea rezultatelor finale nu ne rămâne decât să-i ţinem pumnii strânşi şi să-i urăm mult succes. Oricum, Bogdan Deac a obţinut performaţe care ne fac să fim mândri de el. În numele DJST Vâlcea, îl felicit atât pe micul şahist, cât şi pe antrenorul său, Ioan Helvig Vârlan, asigurându-i de sprijinul nostru atât cât va fi posibil”, a informat directorul DJST Vâlcea, Bogdan Marinescu.