Din cauza scorurilor slabe obținute la europarlamentare, 15 organizații liberale au fost „decapitate”!


Săptămâna trecută, în cadrul ședinței Biroului Politic Județean al PNL Vâlcea, s-a dezbătut și votat dizolvarea birourilor politice locale ale organizațiilor din cadrul PNL care au obținut la alegerile europarlamentare un scor electoral de sub 25%. Hotărârea s-a bucurat de o largă susținere în rândul membrilor BPJ ai PNL Vâlcea, înregistrând doar o abținere, restul membrilor prezenți votând în favoarea acestei hotărâri. Decizia dizolvării birourilor de conducere ale organizațiilor locale liberale care au înregistrat un scor electoral de sub 25% va afecta 15 organizații locale din cele 89 pe care PNL le are în localitățile județului. Pe lângă Rm. Vâlcea, organizațiile liberale afectate de această decizie sunt :Măldărești, Costești, Stroești, Bunești, Bărbătești, Ionești, Slătioara, Runcu, Glăvile, Popești, Fârtățești, Stănești, Dănicei. Trebuie spus că, în ultimele patru localități din enumerarea anterioară, PNL are primar ales în 2016: Dănicei – Dumitru Pirneci (foto 1), Păușești – Cătălin

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Avan (foto 2), Popești – Aurora Măgură, Fârtățești – Nicolae Voicescu (foto 3), Stănești – Ionel Michiu (foto 4).