Din cauza legislaţiei, când fost vorba de bani europeni, Oraşele mici şi mijlocii au fost defavorizate


Mai toate localitățile vâlcene au nevoie de investiții în infrastructură, iar orașul Horezu respectă „regula”. Primarul Nicolae Sărdărescu spune că, din cauza legislaţiei şi negocierilor care au fost purtate pentru programele de dezvoltare la Bruxelles de specialiştii români, oraşele mici şi mijlocii au fost defavorizate. „De exemplu, pentru modernizarea infrastructurii, nu am avut acces decât prin PNDL, unde Primăria Horezu a obţinut cinci proiecte în acest exerciţiu financiar, dintre care două pentru modernizarea infrastructurii. Acest lucru s-a întâmplat în măsura în care noi am depus la Ministerul Dezvoltării 10 proiecte şi mai avem pregătite alte cinci în vederea finanţării. Fac aceste precizări fiindcă avem nevoie de fonduri pentru investiţii, pentru că sunt foarte multe de făcut în acest oraş, iar un primar, într-un mandat, niciodată nu va putea să facă totul. În primii doi ani am muncit să întocmim documentaţii încât să facem cât mai multe proiecte şi să obţinem banii, apoi a trebuit să demarăm procedurile privind proiectarea şi execuţia”, declară primarul Sărdărescu.