Din august 2014 până-n martie 2015, 206 focare de boala limbii albastre, pe teritoriul Vâlcii


Un raport al conducerii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea atestă că, din 27 august 2014 și până-n luna martie a.c., pe teritoriul județului nostru au fost înregistrate 206 focare de boala limbii albastre (bluetongue) din care 130 la bovine și 76 la ovine, în 52 de comune și alte 125 de sate. Cel mai afectat a fost Sudul județului Vâlcea. Potrivit datelor furnizate de directorul DSVSA Vâlcea, Mihai Gabriel Miclea, au existat suspiciuni în 172 de cazuri de bovine, 952 de ovine și 23 de caprine, și au decedat 51 de bovine, 794 ovine și 15 caprine. Toate probele de sânge şi organele recoltate de la animale moarte au fost transmise pentru confirmare prin testul RT-PCR la laboratoare acreditate pentru efectuarea acestor teste. Astfel, au fost întocmite dosare de despăgubire în urma confirmării bolii pentru un număr de 38 bovine cu o valoare de 86.690 lei, 477 ovine şi caprine cu o valoare de 162,512 lei. Despăgubirea animalelor s-a făcut conform HG. nr 1214/2009 privind acordarea despăgubirilor la animalele afectate de boli majore. Au fost despăgubite numai animalele bolnave şi moarte notificate de către proprietar medicului veterinar, animale de la care s-au recoltat probe de laborator atât pentru confirmarea bluetongue, cât şi pentru supravegherea Encefalopatiilor spongiforme pe probe de creier.
Astfel proprietarii de animale care nu au anunţat cazurile de boală sau mortalităţi, precum şi cei care nu s-au încadrat în normele legislaţiei, nu au putut beneficia de despăgubirea animalelor moarte. Aceştia sunt cei care au animalele în alte localităţi decât cea de origine, animale mutate fără documente de mişcare şi neînregistrate în registrul agricol, fără destinaţie, astfel nu au respectat prevederile HG. nr 1214/2009 şi Ord nr 40/2010 pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor. Pentru comba­terea bolii în focare au fost întreprinse urmă­toarele măsuri, conform legislaţiei în vigoare: au fost exa­minate clinic toate animalele suspecte de boală; au fost tratate simpto­matic toate animalele cu semne clinice de boală; s-au recoltat probe de laborator, sânge de la ani­male bolnave sau organe de la animalele moarte şi s-au transmis spre examinare laborator; s-au efectuat dezin­secţii atât de către medicii veterinari oficiali cât şi de către proprietari în focarul de boală şi în jurul acestuia; s-au tratat periodic animalele cu insecticide, astfel ca insectele hematofage să nu mai poată ataca animalul; s-au ţinut permanent sub supraveghere clinică toate animalele receptive la boală.