Din 1 martie 2018 și până acum, APIA a „pompat” 22,3 milioane euro în agricultura Vâlcii


Prin intermediul unui comunicat oficial de presă cu semnătrua directoarei Denisa Iacob, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Vâlcea informează că, până la acest moment, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2018, un număr de 10.328 cereri, pentru o suprafaţă de 23.778,64 hectare: „Reamintim că în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 15/17.01.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul MADR şi al APIA, Cererile Unice de Plată se depun în intervalul 1 martie – 15 mai 2018 la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrul Municipiului Bucureşti. Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite! În cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele județene APIA, iar în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale. Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2018, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform Invitației primite. Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea precizează că suma totală autorizată la plată , reprezentând avans și plata regulară aferentă Campaniei 2017, este de 22.395.513 euro”.