Dican aduce «greii» culturii la Vâlcea


• printre cei care vor lua parte la «Gala Premiilor UAP» se numără ministrul Culturii și primarul din Baia Mare
• Televiziunea Română va transmite aproape trei ore în direct din Râmnicu Vâlcea
Zilele trecute, în sala de ședințe a Primăriei Râmnicu Vâlcea, s-a desfășurat conferința de presă premergătoare celui mai interesant (și important, zicem noi) eveniment care va fi pus pe tapetul culturii vâlcene în acest an. Este vorba despre «Gala Premiilor UAP», moment de anvergură națională și înaltă ținută. Această gală va fi organizată pentru prima dată în județul nostru, întâlnirea celor mai de seamă oameni din cultura românească fiind programată pe 23 noiembrie, cu începere de la ora 17.30. Locația în care se va desfășura evenimentul este Grand Hotel Sofianu din Râmnicu Vâlcea (singurul hotel muzeu din România).

Dican: „Marele premiu va fi decernat chiar de către ministrul Culturii”

Gheorghe Dican, președintele Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Vâlcea și, totodată, vicepreședinte la nivel național al uniunii, este unul dintre oamenii care au contribuit în mod decisiv la «adjudecarea» de către județul nostru a organizării acestei gale. Prezent la conferința organizată, miercuri, la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Dican a oferit mai multe informații legate de organizarea acestui moment: „Va fi un eveniment foarte important pentru viața culturală a Vâlcii și pentru promovarea județului nostru și a întregii regiuni la nivel național. Să nu uităm că vor fi aproape trei ore de transmisiune în direct prin intermediul Televiziunii Române. Marele premiu va fi decernat chiar de către ministrul Culturii. Pot să vă dezvălui faptul că va fi prezent și primarul din Baia Mare, cel care a inaugurat în municipiul pe care îl conduce o investiție în domeniul culturii de peste trei milioane de euro. Este vorba despre colonia artiștilor din Baia Mare, un loc cu multă tradiție în domeniul culturii din nordul țării și din întreaga Românie. Vom organiza și un simpozion legat de acest eveniment, simpozion care se va desfășura în ziua ulterioară Galei Premiilor UAP, adică pe 24 noiembrie. Mai pe scurt spus, mulți dintre greii culturii la nivel național vor fi prezenți la Vâlcea și acesta este un lucru care nu poate decât să ne bucure. Trebuie să muncim cu toții pentru o mai bună promovare a județului nostru, mai ales că avem ce arăta lumii”.
De amintit și faptul că Primăria Râmnicu Vâlcea este unul dintre cei mai importanți sponsori (inclusiv de natură financiară) ai organizării acestui eveniment cultural. La conferința organizată miercuri, din partea municipalității a fost prezent viceprimarul Eusebiu Vețeleanu.