Dezvoltarea sistemelor de irigații, dorită și în Vâlcea


• senatorul Laurențiu Coca a atras atenția asupra acestei spinoase chestiuni în mai multe rânduri

Având o mare tradiție în agricultură, județul nostru are, ca multe altele din țară, mare nevoie de sisteme de irigații mai întinse și adaptate standardelor actuale. Spre exemplu, prin intermediul presei, senatorul Laurențiu Coca a atras atenția reprezentanților Ministerului Agriculturii asupra acestei probleme cu care se confruntă agricultorii vâlceni. În interpelarea pe care parlamentarul PSD a formulat-o nu cu mult timp în urmă, vizate erau zonele din lunca Oltului în aval de Drăgășani.

Localități precum Prundeni, Orlești, Ionești, Drăgoești, Olanu sau Galicea ar avea cel mai mult de câștigat de pe urma dezvoltării irigațiilor

Așa cum se poate vedea și fără a fi specialist în domeniul agriculturii, dezvoltarea sistemelor de irigații în județul nostru ar avantaja, în primul rând, localitățile din lunca Oltului. Terenurile extrem de fertile din sud-estul județului nu sunt puse la adevărata valoare din două mari motive: lipsa sistemelor de irigat și cultivarea haotică a acestora. În repetate rânduri, au existat specialiști în agricultură la nivel județean care au precizat faptul că fertilitatea terenurilor din lunca Oltului nu ar trebui folosită pentru culturi obișnuite, precum grâu și porumb.
Revenind la zonele vâlcene care ar fi cel mai mult avantajate dacă ar beneficia de investiții în domeniul irigațiilor, facem o scurtă trecere în revistă a acestora. Fără să fim subiectivi, este clar că sistemele de irigații ar ajuta cel mai mult activitățile agricole din comune vâlcene precum Prundeni, Orlești, Drăgoești, Ionești, Olanu și Galicea. De asemenea, sistemele de irigații ar fi utile și în alte localități, tot din lunca Oltului, așa cum ar fi Drăgășani, Băbeni, Mihăești, Budești, Bujoreni sau Dăești.
La final, ca o concluzie, credem că dacă în cele 12 localități amintite mai sus s-ar face o agricultură după standardele… olandezilor, să spunem, produsele alimentare obținute ar putea asigura necesarul populației din tot județul Vâlcea!