Dezinformarea ca armă politică
Una dintre principalele maladii colective cu care majoritatea populației a venit din comunism o reprezintă suspiciunea sau, mai bine zis, scenarita. În lipsa unor informații oficiale pe diverse teme de interes, oamenii erau dispuși să creadă tot felul de scenarii rocambulești, iar uneori și le fabricau singuri. Se spune că Securitatea ar fi luat ea însăși parte la fabricarea unor zvonuri pentru a calcula viteza de propagare până ce acestea se întorceau la emițător. Nu-i exclus ca un astfel de aparat de zvonistică să fi avut un rol cheie chiar la Revoluție. Evident, fenomenul s-a perpetuat până în zilele noastre. Dacă din întâmplare, scenarita este însoțită de ignoranță sau suficiență, fie ea științifică, economică, medicală sau chiar culturală, efectul este unul catastrofic pentru emițător și catastrofal pentru noi ceilalți, care ar trebui să-l tolerăm. Să mă explic.
În urmă cu vreo douăzeci și ceva de ani, când lucram pentru o companie de telefonie mobilă, am luat parte la o investiție prietenoasă cu mediul. În paranteză fie spus, dacă la nivelul construcțiilor civile, rezidențiale, se acordă o cât de mică importanță aspectului arhitectural, prin direcțiile de urbanism ale primăriilor, în privința construcțiilor industriale este o jale totală. La nivel de observație empirică, nu există niciun fel de preocupare ca acestea să nu devină escrescențe oribile pe suprafața urbei. În fine, să revenim la chestiune, la vremea respectivă participam la instalarea unui releu ceva mai deosebit din categoria celor de retransmitere a semnalului GSM. Pentru că amplasamentul era într-o zonă împădurită din preajma unui lac, proiectantul s-a gândit să nu strice frumusețe de cadru natural și a conceput respectivul releu ca un brad ceva mai mare, de vreo 30 de metri, evident artificial. Butaforia era destul de rudimentară, dar oricum, mai mult decât nimic, și am salutat un prim pas în direcția asta. Timpul mi-a confirmat că a fost o preocupare izolată, care nu s-a transmis și altora.
Deunăzi mă aflam în bezinăria de unde priveam releul camuflat în brad, cu nostalgia celor douăzeci de ani scurși de la prima contemplare. La un moment dat, observ un individ cu o cameră de filmat pentru amatori care focaliza bradul și comenta din off: „Ia uitați, oameni buni, de ce e în stare dictatura sanitară pentru a justifica pandemia! Ați mai văzut așa ceva? Cum se împrăștie virușii! Au venit noaptea cu aparatură sofisticată și au montat-o clandestin. Să nu treceți prin locul ăsta! Vor să ne iradieze și să ne scaneze ca pe animale. Au pregătiți astfel de copaci ca să monteze în tot orașul”. Omul transmitea live pentru proprii susținători. Probabil că avea destui. Aș fi vrut să mă îndrept spre el și să-i bat obrazul, dar mi-am dat seama că n-are rost.
E doar un exemplu. Ca el sunt multe altele. Poate că lucrurile n-ar fi stat atât de rău dacă anumite grupuri de interese n-ar fi intuit potențialul acestei predispoziții, de a da crezare cu naivitate unor zvonuri, canalizând predispoziția în folos propriu. În ultima vreme, armate de troli s-au profesionalizat pentru a exploata această slăbiciune a noastră, moștenită din vechiul regim, și a ne influența comportamentul. Cum putem evita manipularea? Evident, prin educație, pentru că educația dezvoltă capacitatea de analiză și sinteză și ne oferă cunoștințele să filtrăm informația. Educația și cultura sunt ferestrele deschise care lasă să pătrundă soarele, risipind virușii intoxicării cu fake-uri.