Despre (pseudo)reformatori educaționali și gărgăunii care-i bântuie


Scurt istoric pentru o idee istorică

PANA RASProblema descentralizării institu­ţio­nale nu este una nouă. Subsidiar, ea include şi adoptarea unor măsuri referitoare la redefinirea rolului şi func­ţiilor inspectoratelor şcolare teri­to­­riale. Primul ministru al educaţiei care a vrut să reformeze aceste insti­tuţii descentralizate (mai nou, decon­centrate) ale ministerului educaţiei în unităţile administrativ-teritoriale, a fost ministrul Andrei Marga, în anul şcolar 2000/2001. Acesta a încercat să pro­fe­­sionalizeze instituţia, emiţând un ordin prin care posturile de inspectori se ocupau printr-un concurs specific, deţinătorii lor dobândind calitatea de funcţionari publici, având ca atribuţie principală inspecţia şcolară, exone­rându-i astfel de cohorta de corvezi la care îi supunea şi îi supune un sistem educaţional supercentralizat şi excesiv de politizat.

Prima schimbare

Ulterior s-a schimbat structura politică a guvernului şi, ca de obicei, minunea nu a durat, deoarece a întâm­­pinat rezistenţa unor decidenţi obişnuiţi cu un stil managerial de co­mandă. Ordinul a fost abrogat, iar inspectoratele şcolare şi-au reluat ”deprinderile” transmise prin tradiţie, angajându-şi salariaţii (angajaţi pe funcţiile de conducere, de îndrumare şi control) în tot felul de „activităţi” care nu aveau şi nu au nimic de-a face cu legislaţia care reglementează domeniul educaţional: descinderi represive în unele şcoli, cercetarea nelegală a unor fapte prezumate a fi fost săvârşite de către salariaţi ai unor unităţi şcolare din judeţ, schimbarea pentru motive politice a unor directori, menţinerea în funcţie a altora care nici măcar nu ar fi trebuit să fie numiţi, implicarea directă în campaniile elec­to­rale din judeţ (astfel încât, în peri­oadele pre/electorale nu mai găseşti pe nimeni prin instituţie, toţi inspec­torii bănănăind prin teritoriu pentru a-şi servi comanditarii politici care i-au uns în funcţii) etc.

Imunitatea sistemului

Şi, inerţial, lucrurile au continuat să decurgă astfel, fără ca vreunul dintre responsabili sau beneficiari să pară a fi deranjat. Primii, nu aveau de ce (având mai multă putere decât le conferea norma legală, precum şi un comportament de vătafi), ceilalţi nu aveau… cum (că s-ar fi luptat cu mo­rile de vânt şi riscau s-o păţească)! Astfel că sistemul s-a regenerat de fie­care dată când părea a fi supus vreu­nei schimbări, dovedind abilităţi com­patibile cu acelea ale păsării Phoenix: în anul 2005, guvernul a adoptat Strategia descentralizării în­vă­ţământului preuniversitar (nu s-a putut aplica deoarece era corelată cu descentralizarea administrativă), ulte­rior fiind blocată de inexistenţa unei majorităţi parlamentare care să o sus­ţină şi înfăptuiască; Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (adoptată prin asumarea răspunderii de guvernul „prezidenţial” condus de Emil Boc) a cuprins numeroase prevederi referi­toare la înfăptuirea descentralizării învăţământului preuniversitar.

Intervenția uselistă

Numai că, din anul 2012, după preluarea puterii de către partidele din USL, aceste prevederi au fost fie abro­gate/modificate (prin ordonanţe de urgenţă), fie ignorate/neaplicate, guvernanţii inversând sensul reformei iniţiale, printr-o recentralizare accen­tua­tă a deciziei administrative; în anul 2013, s-a încercat realizarea unui fel de descentralizare, prin subor­do­narea palatelor şi cluburilor copiilor, a cluburilor sportive şcolare (bunuri aflate în proprietatea publică a sta­tului care urmau să treacă în do­meniul public al unităţilor adminis­trative teritoriale) faţă de consiliul ju­deţean, acţiune hei-rupistă, care a eşuat ca urmare a adoptării Deciziei  nr. 1/2014 de către Curtea Constitu­ţio­nală a României, prin care s-au admis obiecţiile de neconstituţiona­litate formulate de 70 de deputaţi ai PD-L şi PP-DD. Printre acestea s-au aflat şi următoarele obiecţii: potrivit Legii fundamentale, purtători ai auto­nomiei locale sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în timp ce con­siliul judeţean este autoritate a admi­nistraţiei publice locale pentru coor­do­narea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării ser­viciilor publice de interes judeţean; susţinerea conform căreia „o des­cen­tralizare reală, autentică, eficientă şi eficace ar fi însemnat ca multe din serviciile prevăzute a fi transferate la consiliile judeţene să fie în respon­sabilitatea consiliilor locale, odată cu transferul resurselor aferente, dar numai după elaborarea şi aprobarea unor standarde de cost specifice, pre­cum şi după modificarea prevederilor legale în materie”. S-a mai susţinut că principiul subsidiarităţii, invocat de iniţiatori ca temei al legii, presupune descentralizarea şi deconcentrarea serviciilor publice, astfel încât acestea să fie cât mai aproape de cetăţean, obiectiv care nu a fost realizat prin legea criticată. Cu unanimitate de vo­turi, Curtea a admis obiecţia în ceea ce priveşte criticile de neconstitu­ţio­nalitate intrinsecă şi a constat că Le­gea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exer­citate de unele ministere şi or­gane de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind admi­nis­traţia publică, în ansamblul ei, este ne­constituţională. Astfel s-au epuizat în­cercările de descentralizare institu­ţio­nală în educaţie.

2015 și ideile prezentului

Până în anul 2015, când Cornel George Comșa, deputat de Alba, a făcut o nouă propunere de descen­tra­lizare, pretinzând că pentru a o face, are şi acordul Consiliului Naţional al Elevilor şi pe cel al Asociaţiei Elevilor din Constanţa, ceea ce nu ne miră. Pro­punerea sa legislativă care con­ţine, printre altele, şi ideea desfiinţării inspectoratelor şcolare, s-ar putea realiza prin trecerea unor atribuţii ale acestora la autorităţile administraţiei publice locale (prin înfiinţarea unui compartiment de specialitate pentru învăţământul special), preluarea atri­buţiei inspecţiei şcolare de către ARACIP (Agenţia Română de Asigu­rare a Calităţii în Învăţământul Preuni­versitar, este o instituție publică de in­teres național, în subordinea Minis­terului Educației Naționale, cu per­sonalitate juridică și cu buget propriu de venituri și cheltuieli, înființată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată prin Legea nr. 87/2006. Această instituţie are ca misiune: evaluarea externă a calității educației oferite de instituțiile de învățământ preuniversitar și de alte organizații furnizoare de educație;  autorizarea, acreditarea și evaluarea periodică a unităților de învățământ preuniversitar, ministerul de resort ocupându-se doar de examenele na­ţio­nale şi de elaborarea unor metodo­logii!) în viziunea propunătorului, ne­voia imperioasă a acestor „reforme” s-ar justifica astfel: descentralizarea nu s-ar putea înfăptui fără desfiin­ţa­rea inspectoratelor şcolare (unităţile şcolare – potrivit principiului subsi­diari­tăţii – fiind în competenţa autori­tăţilor locale), în opinia propunătorului transferul acestora la consiliul jude­ţean nefiind posibil, „deoarece s-ar crea relaţii de subordonare între consiliul judeţean şi consiliul local, lucru interzis de Constituţie”. În susţi­nerea demersului său, autorul invoca şi unele prevederi din Programul de guvernare al actualului cabinet. Şi trece la… treabă. Care a constat în înlo­cuirea din tot cuprinsul actualei legi a educaţiei a sintagmei „inspec­torat şcolar” cu aceea de „compar­timent de specialitate din aparatul de specialitate al primarului sau con­si­liului judeţean”, sau cu aceea de „auto­ritate a administraţiei publice locale”! Alte „noutăţi” propuse de „re­formator” ar consta în trecerea Casei Corpului Didactic (CCD) şi a Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) în subordinea Consiliului judeţean.

„Ciudățeniile” curg în valuri

BICA_ANDRA_00Drept „ciudăţenii” care nu puteau emana dintr-o minte extrem de… echi­librată, am remarca şi alte pro­pu­neri: majorarea vârstei elevilor care urmează ciclul gimnazial obligatoriu – care pot depăşi vârsta corespun­ză­toare clasei pe care ar trebui să o frec­venteze cu până la… patru ani! (astfel se creează premisa ca elevul Bulă să devină coleg de clasă cu fiul sau cu nepotul său!); posibilitatea ca „în situaţii excepţionale” primarul să poată permite „funcţionarea formaţiu­nilor de preşcolari din grupa mare sau de elevi” sub efectivul minim sau pes­te efectivul maxim!!! Asta chiar că-i culmea! Parcă şi văd primari de toa­tă… isprava, care confundă agriCultura cu kultura, cum aprobă funcţionarea unor clase cu un efectiv de – (minus!) 2 elevi şi a altora cu un efec­tiv manelistic… fără număr! comi­siile care trebuie să organizeze eva­luările prevăzute de lege, ar urma să se constituie din cadre didactice din şcoală, fiind numite de… minister! (vă imaginaţi ce de semnături ar depune ministrul/secretarul de stat pe miile de hârtii prin care ar aproba constituirea câte unei asemenea comisii în fiecare şcoală!)? cele trei probe scrise la Exa­menul Naţional de Bacalaureat s-ar susţine „după încheierea cursurilor, în faţa unei comisii stabilite de minister”, nemaifăcând nici o altă precizare re­feritoare la componenţa comisiei!  evaluarea „anuală a activităţii mana­geriale” din unităţile şcolare ar urma să se realizeze „de către autorităţile administraţiei publice locale, conform unei metodologii” elaborate de minis­ter. Parcă-l şi văd pe tractoristul/moto­pompistul/pompagiul etc. devenit primar, dispunând executarea publică a unui manager… neascultător! Doar aşa, pentru a dovedi că poate să o facă legal! Halal depolitizare, dacă lăsăm profesorul la mâna sau/şi la mila unui incompetent patentat; in­ventează atribuţii noi ale ministerului de resort, abrogă articolul 95 (referitor la inspectoratele şcolare/atribuţiile acestora) şi introduce un nou articol (951) prin care „partajează” atribuţiile ministerului cu „autorităţile admi­nis­traţiei publice locale autonome” care, printre altele, ar trebui să aprobe şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a fiecărei unităţi şcolare; să controleze, să monitorizeze şi eva­lueze calitatea managementului uni­tă­ţilor şcolare; să „monitorizeze par­ticiparea la cursuri a elevilor pe durata întregului învăţământ obligatoriu”; să controleze unităţile conexe; să acorde „consiliere şi asistenţă unităţilor în ges­tionarea resurselor umane şi a postu­rilor didactice”! Ţi se „sparie” mintea, nu alta, de câte gogomănii a putut scorni! Atât de tare… descentrali­zea­ză, încât „uită” să propună ceva şi pentru a înlocui… judeţele! Rămâ­nând tot aşa cum este acum: „în fie­care judeţ”, „centrele judeţene” etc. Ca şi cum adevărata reformă ad­ministrativă – dacă o să poată realiza cineva aşa ceva – s-ar opri la limita judeţelor şi nu ar trece dincolo cu aplicarea descentralizării, spre re­giuni/zone de dezvoltare! Mută po­vara integrală a finanţării palatelor şi cluburilor copiilor, a cluburilor sportive şcolare pe seama bugetului local al judeţului sau unităţilor administrativ teritoriale; terenurile şi clădirile uni­tăţilor şcolare trec în domeniul public al unităţilor administrativ terito­ria­le/domeniul public al judeţului, cum se întâmplă şi cu terenurile şi clădirile pe care se află inspectoratele şcolare, palatele şi cluburile copiilor, sau ce­lelalte unităţi aflate acum în subor­dinea ministerului; din dorinţa mala­divă de a arunca definitiv ISJ-urile la lada de gunoi, se „bagă” adânc şi în procedura de ocupare a posturilor didactice. Continuând epurarea legii de respectiva sintagmă, ajunge la so­luţii paranoice, precum următoarele: „autorităţile administraţiei publice locale analizează, corectează şi avi­zează oferta de posturi didacti­ce/ca­tedre vacante/rezervate”; „lista de posturi didactice/catedre se face pu­blică prin afişare la primărie” şi pe site-ul acestei instituţii!!! directorii acestor unităţi „comunică în scris mi­nisterului educaţiei… şi autorităţilor ad­­ministraţiei publice locale situaţia an­­gajării pe posturi… precum şi situa­ţia posturilor didactice şi a orelor ră­mase neocupate” după concurs; din mo­tive care, de asemenea, ne scapă, pro­­pune ca ocuparea funcţiilor de con­­du­cere din „unităţi conexe” (unităţi pe care le desfiinţase anterior!) să se facă prin metodologii elaborate de… auto­rităţile administraţiei publice locale!

Criteriile

Metodologia pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de ocu­pare a funcţiilor didactice se stabi­leşte – ţineţi-vă bine, bine – de către „consiliul local/judeţean”!!! Iar direc­torul unei şcoli poate fi eliberat din funcţie în urma unui audit realizat de „autorităţile administraţiei publice locale”! Autorul „ambetat” de aerul tare al înălţimilor parlamentare face propuneri aiuristice şi în domeniul cercetării disciplinare a unor fapte pre­zumate a fi fost săvârşite de per­sonalul didactic: din comisia de cer­cetare a unui director ar urma să facă parte şi… „un reprezentant al autori­tăţilor administraţiei publice locale”! Scapă din nou bidivii-n bălării atunci când propune ca soluţie pentru exer­citarea dreptului de a contesta al salariatului sancţionat (de către con­siliul de administraţie al unităţii) să se adreseze tot instanţei care l-a sanc­ţionat, adică tot consiliului de adminis­traţie al şcolii! Greu la deal cu parla­mentarii mici şi la vale cu aceia fără suficientă materie (cenuşie) în… coar­ne! ca să încurce de tot treaba în sistem, reia o prevedere din lege – pe care chiar iniţiatorul ei a modificat-o – permițând ca pensionarea persona­lului didactic de conducere, de îndru­mare şi control să se poată face „şi în timpul anului şcolar”! Bătălia cu siste­mul a propunătorului imberb nu putea fi deplin câştigată dacă nu asigura şi distribuirea funcţiei de inspecţie şco­lară, exercitată acum tot de inspec­to­ratele şcolare. Drept pentru care propune – nici mai mult, nici mai puţin decât – preluarea acesteia de către ARACIP*, în componenţa căreia ar urma să se constituie un asemenea departament (fără ca „voinicul” nostru să fundamenteze şi un necesar de personal şi de costuri pentru pre­luarea şi exercitarea efectivă a aces­tei atribuţii). Pentru ca maurul să-şi facă integral datoria, la sfârşitul materialului propune şi nişte termene: trei luni (de la intrarea în vigoare a noii legi) pentru marşul funebru şi în­mormântarea inspectoratelor şcola­re, o lună pentru stabilirea de către gu­vern – prin hotărâre – a distribuirii pa­tri­moniului inspectoratelor şi a mo­dului de transfer al personalului aces­tora etc. Am acordat un spaţiu mare co­men­tariilor noastre, tocmai pentru a fa­cilita înţelegerea urmărilor câtorva din­tre elucubraţiile izvorâte dintr-o ase­menea minte şi pentru a realiza la ce ne putem aştepta dacă nu deschi­dem bine ochii minţii şi con­tinuăm să votăm/alegem ca repre­zen­tanţi ai noş­tri în diferite funcţii ase­me­nea… pa­­chi­derme! Pentru susţinerea acestor… făcături jenante, deputatul a găsit oarece co-iniţiatori de acelaşi calibru (doar… 4!), printre care Mihai Sturzu (pe atunci PSD-ist, deputatul care s-a burzuluit la şeful lui politic într-un conclav al respectivului par­tid), Daniel Fenechiu (fost PP-DD, ac­tualmente li­der al noului PND)! Nu ar fi nimic dacă – beneficiind de anumite com­pli­ci­tăţi la nivelul conducerii Ca­merei Deputaţilor (de care, se pare că nu este străin şi un parlamentar din judeţul Vâlcea) – proiectul nu ar fi tre­cut! Dar nu ca urmare a unor in­tense şi necesare dezbateri, ci… tacit! C-aşa e legea!
Şi a fost grabnic expediat la Se­nat, care este camera decizională. Astfel, piatra aruncată de câţiva hai­damaci în ale politichiei dâmboviţene trebuie căutată şi pescuită de toţi cei interesaţi. În această speţă, atitudi­nea ministrului educaţiei, Adrian Curaj pare una fermă şi… curajoasă: «Am dat aviz negativ iniţiativei, foarte clar. NU, adică să nu se desfiinţeze (ins­pec­toratele şcolare, n. n.). Şi voi face tot ce ţine de mine ca acest „NU” să îl susţin. Şi îl voi susţine astfel încât să îşi facă efectul»!

Poziția oficială FSLI

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLÎ), care reprezintă drep­turile şi interesele a peste 180.000 de salariaţi din învăţământ a remis câte o scrisoare fiecărui mem­bru al Se­natului, prin care le solicită să vo­teze „împotriva” acestei propu­neri le­gislative privind unele măsuri de des­cen­tralizare în domeniul învă­ţămân­tului preuniversitar, adoptată tacit de cealaltă cameră la 04 februa­rie 2016 (propunerea a fost supusă votului final al Camerei Deputaţilor pe 22 decem­brie 2015, dar nu s-a în­tru­nit majori­tatea calificată pentru res­pingere). Pentru justificarea soli­citării sunt in­vocate următoarele argu­mente: avizul negativ dat proiectului de Consiliul Economic şi Social (la 10 noiembrie 2015); avizul negativ al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială (la 8 decembrie 2015);  avizul negativ al Comisiei pentru egalitate de şanse pen­tru femei şi bărbaţi (la 8 decembrie 2015); raportul de respin­gere al Co­misiei pentru învăţământ, ştiinţă, tine­ret şi sport şi cel al Co­misiei pentru ad­ministraţie publică şi amena­jarea teri­toriului (la 9 decem­brie 2015). În ce ne priveşte, consi­derăm că este necesară şi oportună reanalizarea atribuţiilor specifice ale inspectoratelor şcolare, dar nu se poa­te susţine desfiinţarea acestora. Ac­ceptarea acestor propu­neri abra­ca­dabrante (care ar însemna nu doar desfiinţarea inspectoratelor şco­lare) ar determina schimbarea mo­dului de ocupare a posturilor didactice, dispă­rând normele generale care asi­gurau o practică unitară privind orga­nizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea acestor posturi. Con­secin­ţele măsurii ar fi greu de anti­cipat, existând riscul ca multe unităţi şcolare să rămână fără personal didactic calificat. O altă urmare nefastă a unei asemenea măsuri ar reprezenta-o riscul ca evaluările naţionale ale ele­vilor să-şi piardă acest caracter, auto­rităţile administraţiei publice locale neputându-se achita de o asemenea atribuţie, printre altele, datorită lipsei de personal calificat. Transferarea unităţilor conexe la consiliile locale/ju­deţene ar pune în pericol existenţa lor, datorită slabelor posibilităţi de fi­nan­ţare ale unora dintre acestea  con­silii. Susţinerile gratuite ale unora, con­form cărora sindicatele din edu­caţie se opun oricărei încercări de re­formare a sistemului pot fi adevărate doar atunci când, aşa cum este cazul acestor „propuneri”, ele vin din partea unor „reformatori” care nu alt scop decât pe acela de a bulversa şi agra­va starea de lucruri dintr-un sec­tor de activitate care resimte acut nevoia de reformă. Dar de o reformă curriculară profundă, autentică, făcută de profesionişti, iar nu de urechişti şi de tercheaberchişti speriaţi de imi­nen­ţa pierderii unor sinecuri parla­mentare.
Oricum, această temă a desfiin­ţării – şi „teama de ziua de mâine”, care o însoţeşte natural – trebuie să devină un prilej de meditaţie şi ne­cesare concluzii şi pentru funcţionă­rimea care are inoculată impresia că împărăţeşte pământul dacă lucrează într-un inspectorat şcolar.
Exercitând doar atribuţiile speci­fice fiecăreia dintre categoriile de personal existente,  meditând profund la nevoia unor relaţii principiale pe care ar trebui să le aibă cu personalul care apelează la serviciile lor, înţe­legând măcar acum că lucrând acolo, îndeplinesc o funcţie socială. Că nu i-a uns nimeni şefi supremi ai per­sonalului din unităţile şcolare, ci sunt doar nişte simpli slujitori/îndrumători ai acestuia, pentru a realiza împreună obiectivele misiei de educator.

n Tiberiu M. PANĂ
(Vicepreşedinte al UNIUNII SINDICATELOR ÎNVĂŢĂMÂNT VÂLCEA)