„Descentralizarea și reformarea administrației publice centrale trebuie făcute”


buican_cristi3• afirmă deputatul Cristian Buican, membru al Comisiei pentru administrație publică

În calitate de membru al Comisiei pentru admi­nistrație publică din cadrul Partidului Național Li­beral și în urma experienței din cadrul Comisiei de admi­nistrație publică, amenajarea teritoriului și echi­li­bru ecologic din cadrul Camerei Deputaților, Cris­tian Buican a participat activ la conturarea pro­gra­mului Uniunii Social – Liberale pentru administrația publică și dezvoltarea regională. Unul dintre prin­ci­pii­le pe care le-a susținut pentru a fi introduse în pro­gra­mul USL a fost acela al descentralizării reale, de acordare a puterii de decizie administrațiilor publice locale în privința problemelor de interes local.

În privința descentralizării, deputatul liberal Buican este de părere că asumarea în cadrul programului USL a unor principii pe baza cărora se va realiza descentralizarea, precum și a unui calendar de implementare reprezintă dovada seriozității propunerilor. Dar iată care sunt principiile descentralizării:

• principiul subsidiarităţii constă în exercitarea com­petenţelor de către autoritatea administraţiei pu­bli­ce locale situată la nivelul administrativ cel mai apro­piat de cetăţean şi care dispune de capacitatea admi­nistrativă necesară;

• principiul competențelor exclusive pentru auto­ri­tăţile locale înseamnă transferarea către autorităţile lo­cale a competenţelor exclusive cu privire la poli­ti­cile publice locale, subordonare administrativă şi ins­ti­tu­ţională, gestiune patrimonială, financiară şi uma­nă, de realizarea cărora vor fi responsabile. Com­pe­ten­ţele partajate între autorităţile publice vor fi clar definite;

• principiul consolidării autonomiei locale, prin asi­gurarea integrală a resurselor financiare su­fi­ci­ente corespunzătoare competenţelor transferate;

• principiul echității implică asigurarea accesului la servicii publice de calitate pentru toți cetățenii;

• principiul parteneriatului activ între autorităţile centrale si locale prin elaborarea politicilor publice naţionale ce privesc administraţia locală se va face numai împreună cu structurile asociative ale autori­tăţilor locale.

Calendarul descentralizării

Luna 1: Legea – cadru a descentralizării. În prima lună de guvernare se modifică şi se completează legea-cadru a descentralizării.

Lunile 2-4: Cadrul instituţional. În următoarele trei luni se elaborează legislaţia secundară şi actele normative sectoriale pentru realizarea cadrului insti­tuţional necesar. Vor fi elaborate normativele de per­so­nal şi standardele de cost.. La acest proces va par­ticipa fiecare autoritate centrală implicată, în ­par­teneriat activ cu structurile asociative ale auto­ri­tăţilor locale.

Lunile 5-7: Cadrul financiar. Definirea resurselor financiare necesare pentru fiecare autoritate cen­trală şi locală, în funcţie de competenţele transferate prin lege şi în acord cu principiul consolidării auto­no­miei locale, până la momentul elaborării bugetului de stat.

Serviciile publice deconcentrate

Cu excepția câtorva domenii, respectiv muncă si protecție socială, finanţe publice, apărare, poliţie, vămi, inspecția în construcţii, gospodărirea apelor și statistică, toate celelalte servicii publice deconcen­trate ale ministerelor vor deveni servicii publice de interes local/județean şi vor trece sub autoritatea/în subordinea autorităţilor locale.