Deputatul Vlădoiu spune că avem strategie naţională de sănătate 2014 – 2020


vladoiu_aurel3Săptămâna trecută, Guvernul a adoptat o hotărâre privind aprobarea Strategiei Naţionale de Sănătate 2014 – 2020 şi a Planului de acţiuni pe perioada 2014 – 2020 pentru implementarea Strategiei Naţionale. „Este în premieră în istoria modernă a României când se adoptă o asemenea strategie pe sănătate şi este rezultatul dezbaterii cu toate segmentele interesate, asociaţii profesionale, sindicate şi alţii”, declară deputatul Aurel Vlădoiu. „Strategia vizează mai multe schimbări în sistemul de sănătate şi se are în vedere dezvoltarea de servicii minimale şi de bază accesibile tuturor, de calitate şi cost eficace, cu accent pe prevenţie. De asemenea, se are în vedere mai buna integrare a asistenţei medicale prin consolidarea serviciilor clinice ambulatorii pentru creşterea ponderii afecţiunilor rezolvate în ambulatoriu şi reducerea numărului de cazuri de spitalizare continuă. Şi trei, reorganizarea serviciilor spitaliceşti şi asigurarea continuităţii îngrijirilor. De asemenea, trebuie menţionat faptul că această strategie face posibilă accesarea de resurse din fondurile structurale”, a mai spus Vlădoiu.
Mai trebuie spus că Guvernul a aprobat şi o hotărâre pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2014-2017 şi a Planului general de acţiuni pe perioada 2014-2017 pentru implementarea strategiei.