Deputatul vâlcean Ion Cristinel Marian solicită


Înființarea unei Comisii parlamentare privind coloanele oficiale care însoțesc demnitarii
Incidentul în care un polițist și-a pierdut viața, săptămâna trecută, în București, a iscat discuții aprinse în țara noastră. Solidari cu familia celui care și-a găsit sfârșitul într-un mod cât se poate de tragic, nenumărați români au cerut, cei mai mulți prin intermediul rețelelor de socializare, ca autoritățile să ia măsuri pentru ca astfel de incidente să nu se mai petreacă. Desigur, au apărut numeroase discuții pro și contra privind însoțirea demnitarilor de către coloane oficiale, dar și numărul de coloane din care ar trebui să facă parte un polițist într-un anumit interval de timp.
Referitor la aceste aspecte, deputatul vâlcean Ion Cristinel Marian, vicepreședinte al Mișcării Populare, solicită înființarea unei Comisii de anchetă a Parlamentului, care să cerceteze direct cele sesizate. Mai mult, parlamentarul vâlcean consideră că ar trebui stabilite numele demnitarilor care au beneficiat de astfel de coloane oficiale și văzut dacă ele se impuneau cu adevărat.
„Accidentul petrecut pe 20 octombrie în București trebuie să fie unul care să nu se mai repete niciodată. Mi se pare absolut regretabil ca într-o țară europeană, ca România, să avem parte de astfel de incidente. Tocmai de aceea, am solicitat înființarea unei comisii de anchetă la nivel parlamentar. Dacă există vinovați, sper ca aceștia să fie identificați cât mai curând și trași la răspundere. De asemenea, sunt de părere că trebuie adoptate norme mai clare pe baza cărora să se stabilească momentul în care un demnitar are nevoie de coloană oficială”, ne-a declarat deputatul Ion Cristinel Marian.