Deputatul Mazilu, interesat de soarta deţinuţilor


Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Ro­mâ­nia, în 2013, la plata sumei de 4.900 de euro lui Constantin Cris­tian Catană, fost judecător la Piatra Neamţ. Acesta fusese condamnat în 2004 pentru luare de mită. Ca­tană s-a plâns la CEDO, în 2005, că în perioada 19 octombrie 2004 – 7 ianuarie 2005 a fost închis într-o celulă de 12,54 metri pătraţi, cu patru paturi, care nu avea grup sanitar propriu şi nici apă curentă. Potrivit fostului magistrat, accesul la toaletă era permis doar de trei ori pe zi, după un program prestabilit, şi nu între orele 22.00 – 5.00, în­că­perea unde putea face duş nu era bine încălzită, nu avea suficientă lumină în celulă şi nu a ieşit deloc să se plimbe în aer liber pe peri­oa­da arestului. Cristian Catană s-a mai plâns că a fost închis la comun cu alți deținuți, deşi el ca magistrat ar fi trebuit să stea într-un loc cu regim special. Pe baza acestor informaţii, deputatul vâlcean Dan Ma­zilu a susţinut în Parlament ur­mă­toarea declaraţie politică: „Nu vreau să mă erijez în avocatul ni­mănui, ci doar să vă informez, în ca­litatea mea de membru al Co­misiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, despre problema condițiilor inumane din penitenciarele României. Acest su­biect ne face de râs în toată lu­mea, nu doar în Europa, și ne scoate din buzunar, an de an, sume colosale oferite de CEDO drept des­­pă­gu­biri pentru relele trata­men­te aplicate foștilor deținuți. Definitorii ar trebui să rămână pentru întreaga socie­tate respectul și omenia mani­fes­tate și față de cei care au făcut une­le greșeli și sunt trimiși la reabili­tare, în peniten­ciare. În ciuda nu­me­roaselor despăgubiri acor­date, din cauză că bugetul administrației pe­ni­­ten­ciarelor este insuficient pentru construirea unor noi închisori și pen­tru executarea unor reno­vări, statul român continuă să încalce prevederile Con­venţiei Europene a Drepturilor Omului. Pro­babil vă întrebați cum anume?  Pe fondul lip­sei banilor, România omite să apli­ce hotărârile Curţii Europene a Drep­turilor Omului de la Strasbourg pri­vind asigurarea unor condiții nor­male pentru deținuți. Cu alte cu­vin­te, este violat, parţial, e adevărat, art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care stipulează că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.
Onorată asistență, țin să vă aduc la cunoștință faptul că primim, frecvent, la comisie, memorii peste memorii despre condițiile inumane din pușcării. De asemenea, mii de plângeri împotriva statului român ajung anual la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Chiar dacă o mare parte a acestora sunt res­pin­se, sute de reclamaţii sunt judecate. Numai anul trecut, ţara noastră a fost condamnată de CEDO în 70 de cazuri pentru încălcarea drepturilor omului. În aproape 40% dintre aces­tea, condam­nările judecătorilor de la Strasbourg au fost de­cise din cauza condiţiilor din penitenciare. Ma­jo­ritatea proceselor vizează con­di­ţiile de detenţie, în special su­praaglo­merarea, însă mai sunt şi cauze în care se invocă acordarea tardivă de servicii medicale şi agre­sivitatea din partea personalului. Acum, statul trebuie să plătească daune de aproximativ 1,5 milioane de euro. Faţă de anii anteriori, suma este mai mică. Și asta nu pen­tru că s-ar fi reamenajat pușcă­riile, ci pentru că majoritatea dosa­re­lor mai vechi au fost soluţionate, dar şi pentru că legislaţia CEDO a fost schimbată şi au fost înăsprite condiţiile de admitere a contesta­ţiilor. Până în 2012, statul român a pierdut peste 600.000 de euro în urma proceselor intentate de de­ţinuţi la CEDO. Pentru supraaglo­me­rarea deţinuţilor în închisori, igienă și ventilație deficitare în celule, apă semi-po­tabilă şi ali­men­te necorespunzătoare, România este arătată cu degetul de întreg mapamondul. În ţara noastră, ajung în spatele gratiilor, anual, peste 30.000 de persoane, în condiţiile în care este spaţiu doar pentru 20.000 în cele 44 de penitenciare. Potrivit normelor internaţionale, fiecare deţinut are dreptul la un spaţiu de cel puţin 4 metri pătraţi. Doar că la noi spațiul individual per deținut este la jumătate față de standardele europene, recomandate autorităților române de către Comitetul Euro­pean pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedep­selor Inu­mane sau Degradante (CPT). Nu de pu­ține ori s-a constatat, în urma unor inspecții, și că doi condamnaţi împart acelaşi pat, în celulele neîn­călzite. Sau că o persoană, care este mutată la un spital penitenciar, este transferată dintr-o parte în alta a țării, petrecând pe drum și câte cinci zile în mașini care sunt supra­ca­­pa­citate. În loc de 10 oameni, aceste autovehicule cară 20, legați la mâini cu cătușe, pe banchete din lemn. În aceste condiții, sistemul penitenciar din România nu este de fapt un sistem educativ, ci unul con­centrațional. Mizeria materială din pușcării duce la mizerie morală și nu are vreo legătură cu pedeapsa pe care fiecare individ și-o execută. Condițiile din penitenciare sunt ele­mente care dezumanizează și asta nu are deloc legătură cu reedu­ca­rea. Evident că de condamnat este și corupția, din fericire izolată, de la nivelul conducerii stratificate a peni­ten­ciarelor care, în schimbul unor sume de bani, le permite anumitor deținuți cu dare de mână să încalce regimul de detenție. În timp ce pen­tru alții care și-au atins limita supor­ta­bilității, cum a fost cazul celor cinci deținuți de la Galați care și-au pus capăt zilelor prin spânzurare în ultimii doi ani, nu mișcă un deget. Vă repet că dezuma­ni­zarea care se practică în sistemul penitenciar este una care nu ține de o țară care are frontieră NATO sau UE. Nu ştiu exact câte cauze mai sunt pe rol la CEDO în momentul de faţă, pentru că ele ajung la agentul guverna­men­tal respon­sabil de această pro­blemă, dar sunt preocupat să găsim soluţii și să evităm să mai ajungem în asemenea situaţii. Dacă nu se reamenajează sau nu se constru­iesc noi închisori, sute de foști deți­nuți ar putea cere despăgubiri de milioane de euro! Este adevărat că statul caută soluţii pentru această problemă, iar autorităţile au încercat să atragă fonduri de la Uniunea Europeană. Sunt de părere că o variantă viabilă pentru reme­die­rea acestei probleme, în condiţiile restricţiilor bu­ge­tare, este deschi­de­rea către investiţiile din sectorul pri­vat. Ca membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pen­tru petiţii, cred că ar trebui să identificăm cele mai bune practici pentru ca acest tip de parteneriat public-privat să aducă beneficii pen­tru toate părţile implicate. De asemenea, țin să subliniez rolul crucial care ne revine nouă, tuturor parlamen­tarilor, în asigurarea stan­dardelor CEDO de pro­tecţie a drep­turilor omului, inclusiv prin luarea măsurilor necesare punerii în exe­cutare a hotărârilor Curţii de la Strasbourg”.