Deputatul Lovin a smuls O promisiune de la Ministerul Transporturilor


• oficialii de la București și-au manifestat acordul în ceea ce privește continuarea reabilitării Drumului Național 7A
Recent, deputatul Dumitru Lovin a cerut explicaţii la Ministerul Transporturilor în legătură cu starea dezastruoasă a DN 7A, între Voineasa şi Obârşia Lotrului, în condiţiile în care, în ultimii ani, în zonă, s-au executat lucrări de modernizare. Acesta nu este singurul demers al parlamentarului ALDE Vâlcea deoarece, la finele anului trecut, Lovin a depus şi un amendament pentru reabilitarea drumului care asigură accesul către Transalpina Ski Resort.

Documentaţia privind modernizarea drumului este din anul 2016 la Ministerul Finanțelor Publice, iar ultima reparaţie capitală a fost în 1992-1993

În răspunsul transmis zilele trecute, Ministerul Transporturilor a subliniat faptul că „pe sectorul DN 7A, km. 40 – 86, traficul rutier este deosebit de intens şi datorită deschiderii pârtiei de schi, aflată la km. 72+206”, dar „ca urmare a lipsei resurselor financiare, pentru sectorul de drum km. 40 – 63+200, nu au fost prevăzute lucrări de investiţii sau de reparaţii majore, de la finalizarea ultimei reparaţii capitale, din perioada 1992-1993”.
În anul 2015, la solicitarea Secţiei Drumuri Naţionale – Râmnicu Vâlcea, pentru acest sector de drum, s-a întocmit documentaţia tehnică de „Reciclare la rece «în situ» a îmbrăcăminţii asfaltice, cu strat de rulare din covor asfaltic”. De asemenea, pentru secţiunea km. 63+200 – 86+601, a existat un proiect de „Consolidare şi protecţie versanţi”. Contractul a fost atribuit companiei Romstrade, care a început lucrările, dar în cele din urmă investiţia a fost abandonată, din cauza „progresului necorespunzător de la finele anului 2012”, când foarte multe componente au rămas neexecutate.
Ministerul Transporturilor i-a mai comunicat deputatului Lovin şi faptul că, în regie proprie sau prin terţi, Secția Drumuri Naționale Vâlcea a încercat să mai cârpească drumul, iar în aprilie 2016, printr-o hotărâre de Guvern, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru finalizarea lucrărilor. Mai departe, Ministerul Transporturilor s-a adresat Ministerului Finanţelor Publice, comunicând valoarea necesară pentru acest obiectiv de investiţii şi insistând să se aloce fonduri prin programul de reabilitare / modernizare a drumurilor naţionale. De atunci, au trecut 2 ani fără răspuns. După ce Ministerul Finanțelor Publice îşi va da acceptul, vor putea fi iniţiate procedurile privind contractarea serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor amintite. Până atunci – a mai transmis Ministerul Transporturilor – CNAIR S.A., prin DRDP Craiova, va freza denivelările şi va continua reparaţiile cu mixtură asfaltică.
În continuare, deputatul Dumitru Lovin va interveni la Ministerul Finanţelor Publice, în încercarea de a afla ce s-a întâmplat cu documentaţia transmisă de Ministerul Transporturilor. Totodată, liderul ALDE Vâlcea intenţionează să aibă discuţii cu reprezentanţii PSD, ca şi aceştia să susţină demersul său.
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media al ALDE Vâlcea