Deputatul Dumitru Lovin solicită Explicaţii şi măsuri privind reabilitarea drumului către domeniul schiabil de la Voineasa


În toamna anului trecut, Ministerul Transporturilor a anunţat ample lucrări de reabilitare a DN 7A. La acel moment, toată lumea s-a bucurat, având în vedere că se apropia iarna, iar la Obârşia Lotrului s-a amenajat unul dintre cele mai importante şi atractive domenii schiabile din România.
După aproape cinci luni, însă, turiştii continuă să se plângă că, pentru a ajunge la pârtiile de la Voineasa, trebuie să îndure un calvar – drumul! Pentru a lămuri lucrurile, deputatul ALDE Dumitru Lovin i-a cerut explicaţii ministrului Lucian Şova. „Lucrările la care s-a făcut referire au constat doar în câteva plombări, drumul rămânând, cel puţin între Voineasa şi Ski Resort Transalpina, plin de cratere şi denivelări. După data de 26 ianuarie 2018, când domeniul schiabil s-a deschis, în sfârşit, turiştii s-au plâns de starea DN 7A, iar presa continuă să semnaleze şi astăzi această mare problemă, care împiedică valorificarea unuia dintre cele mai importante obiective din judeţul Vâlcea. Distanţa dintre Voineasa şi Obârşia Lotrului este de aproximativ 33,6 km., această secţiune fiind la ora actuală un adevărat pericol public pentru cei care o parcurg”, a explicat parlamentarul ALDE Vâlcea, solicitând răspunsuri şi măsuri urgente în această privință.
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media al ALDE Vâlcea