Deputatul Daniela Oteșanu ne-a relatat că Se înființează centre de colectare a laptelui în zona montană


În calitate de cameră decizională, Camera Deputaților, a adoptat proiectul de lege privind aprobarea „Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană” cu 236 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 3 abțineri. „Zona montană prezintă multe dezavantaje naturale: altitudine, climă, fertilitate scăzută a solului și dezavantaje structurale precum: scăderea populației tinere, distanțele mari față de centrele decizionale și administrative, în multe situații, izolarea față de căile de comunicație și piețele de desfacere. Procentul populației care locuiește în zona montană este de 15% din populația țării. Din cauza distanțelor mari și a calității slabe a infrastructurii de transport, dar și a lipsei concentrării ofertei, multe dintre produsele din zona montană nu sunt valorificate la întreaga lor valoare. Lipsesc, în mare parte, unitățile de colectare a laptelui în interiorul acestor zone. Programul aprobat vizează realizarea de investiții pentru înființarea de astfel de centre în localitățile din județele care au incidență asupra zonei montane”, a declarat deputatul Daniela Oteșanu. Parlamentarul social – democrat ne-a comunicat că investițiile din program au ca obiectiv valorificarea superioară a produselor montane, limitarea declinului sectorului de producție primară în scopul asigurării consumului intern și stoparea depopulării acestor zone. Programul va fi construit astfel încât să contribuie la creșterea și stabilizarea cantitativă și calitativă a producțiilor de materii prime, la echilibrarea balanței veniturilor și cheltuielilor producătorilor agricoli.