Deputatul Constantin Rădulescu nu va sprijini nici o iniţiativă prin care CAS să fie desfiinţată!


„Nu vreau să comentez mai mult decât este necesar declaraţiile ministrului Nicolaescu, întrucât  eu consider că dumnealui face referire la o idee şi nu la o iniţiativă. Personal, nu sunt de acord să discutăm vreodată despre desfiinţarea CAS. Putem discuta, însă, de trecerea Casei de Sănătate sub controlul Parlamentului României sau să rămână în subordinea primului-ministru, cum este acum.

Nici vorbă de desfiinţare.

Aceasta este o instituţie deja cu tradiţie în sistemul guvernamental românesc. La fel de bine putem discuta câteva măsuri prin care Casa de Sănătate să devină mai eficientă”, a declarat deputatul Constantin Rădulescu, Colegiul Uninominal Nr. 2 Rm. Vâlcea Sud.