Deputatul Cocoș „ia la purecat” bugetele anuale ale Curții de Conturi


În ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 17 aprilie 2019 s-a adoptat hotărârea nr. 10 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 32 din 4 iulie 2018 privind instituirea Comisiei comune speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetare anuale a Curții de Conturi. Astfel, deputatul Vasile Cocoș – aparținând grupului parlamentar PSD, a fost desemnat președinte al comisiei în locul lui Sorin Lazăr – deputat PSD de Buzău, care a fost desemnat președinte al Comisiei de buget, finanțe, bănci.
Comisia specială în fruntea căreia este vâlceanul Vasile Cocoș se compune din 15 membri desemnați de grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat și este condusă de un birou alcătuit din președinte, vicepreședinte și secretar. Membrii comisiei își păstrează și calitatea de membri ai comisiilor permanente ale celor două camere. Rapoartele Comisiei speciale, întocmite ca urmare a controlului execuției bugetelor anuale ale Curții de conturi, vor fi prezentate Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților si Senatului, în termenul stabilit de acestea, urmând a fi puse la dispoziția grupurilor parlamentare, după care se vor prezenta în ședința de plen reunit al celor două camere. Mai trebuie spus că această comisie va funcționa până la sfârșitul mandatului legislaturii parlamentare 2016-2020.