Deputatul Buican cere premierului Dăncilă fonduri pentru Bujoreni, Diculeşti, Fârtăţeşti, Galicea, Popeşti, Stăneşti şi Stoeneşti


Prin intermediul unei interpelări, deputatul Cristian Buican i-a prezentat premierului Viorica Dăncilă situaţia financiară grea cu care se confruntă administraţiile publice locale din judeţul Vâlcea, care au accesat proiecte de introducere a apei şi a canalizării prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Pe această cale, preşedintele liberalilor vâlceni i-a solicitat doamnei Viorica Dăncilă alocarea fondurilor necesare asigurării cofinanţării locale pentru localităţile Bujoreni, Diculeşti, Fârtăţeşti, Galicea, Popeşti, Stăneşti şi Stoeneşti. Parlamentarul liberal consideră că aceste fonduri ar trebui alocate din fondul de rezervă al Guvernului, în condiţiile în care cele şapte administraţii publice locale din judeţul Vâlcea ce au accesat proiecte prin Administraţia Fondului pentru Mediu nu au nicio vină în privinţa lipsei resurselor financiare pentru asigurarea cofinanţării necesare. Parlamentarul liberal consideră că principalele cauze ale lipsei de resurse financiare ale acestor administraţii publice locale ţin, în principal, tot de politica Guvernului şi sunt multiple: modificarea legislaţiei privind procedura de alocare şi repartizare a fondurilor necesare funcţionării administraţiilor publice locale în anii 2016, 2017 şi 2018 faţă de anul 2015, modificare ce a scăzut bugetul acestor comunităţi chiar şi de trei ori; necesitatea cofinanţării altor proiecte importante pentru acele comunităţi; necesitatea executării unor lucrări de punere în siguranţă a unor obiective de investiţii afectate de calamităţi; efectuarea unor cheltuieli privind modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ; plata taxelor către Inspectoratul de Stat în construcţii privind alte proiecte de infrastructură etc. „Am văzut în week-end la TV vizita doamnei Viorica Dăncilă în judeţul Dâmboviţa. Trecând peste gafele gramaticale făcute de doamna Prim-Ministru, am văzut că este dornică să cunoască problemele din judeţe şi să propună soluţii la acestea. După acest discurs, am reluat o problemă mai veche a şapte administraţii publice locale din judeţul Vâlcea privind lipsa fondurilor necesare pentru asigurarea cofinanţării la proiectele de introducere a apei şi a canalizării accesate prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Astfel, vom vedea dacă chiar îi pasă de problemele din judeţe sau a fost doar o acţiune de PR ratată. Din păcate, problema prezentată de mine este una naţională şi văd că guvernanţii de la PSD-ALDE nu scot o vorbă despre ea. La nivel de ţară sunt 257 de localităţi care au accesat astfel de proiecte de introducere a apei şi a canalizării prin AFM în perioada 2011-2017, ceea ce presupune o cofinanţare locală de aproximativ 25%, plus alte cheltuieli neeligibile. În condiţiile în care în ultimii 3 ani fondurile repartizate administraţiilor publice locale au scăzut constant, e la mintea cocoşului că situaţia financiară a celor 257 de localităţi este una foarte grea şi este nevoie urgentă de intervenţie guvernamentală”, a declarat deputatul Buican.