Declarație Romeo Rădulescu după ieșirea de la urne!


• candidatul PSD pentru funcția de primar vrea un Râmnic mai curat din punct de vedere politic, deschis oamenilor de afaceri și creării locurilor de muncă
• urmărește AICI ce a declarat Rădulescu
Tot la primele ore ale dimineții, candidatul PSD pentru funcția de primar al Râmnicului și-a exercitat dreptul la vot. Deputatul Romeo Rădulescu a votat la Școala Gimnazială „Anton Pann” din cartierul Ostroveni și a fost însoțit de numeroși simpatizanți ai social-democraților. După ieșirea de la urne, deputatul Romeo Rădulescu a precizat că vrea un Râmnic mai curat din punct de vedere politic, deschis investițiilor și investitorilor, cât și creării de locuri de muncă.
„Am votat pentru viitorul copiilor noștri, am votat pentru dreptate, Am votat pentru o zi mai bună, am votat pentru a reuși să înțelegem că Râmnicu Vâlcea este un oraș corect și oamenii muncesc corect. Pentru a crea un cadru corect și legal oamenilor de afaceri să vină să investească în Râmnicu Vâlcea. Până la urmă, pentru a avea un mediu politic mai curat. Împreună cu Partidul Social Democrat vom ști să guvernăm și municipiul Râmnicu Vâlcea și județul Vâlcea. Știm ce avem de făcut, am dovedit asta, împreună cu oameni curați și profesioniști”, a declarat Romeo Rădulescu.
Întrebat ce va face dacă va ieși pe locul al doilea, Romeo Rădulescu a precizat: „Nu se pune problema să ieșim pe locul doi. Suntem pe locul întâi. Întotdeauna am fost pe locul întâi”.