Decesul lui Ekeng a bulversat programul ligii secunde de fotbal


• CSM Râmnicu Vâlcea – Universitatea Cluj se va disputa miercuri, cu începere de la ora 17.00
Programat să se joace sâmbăta trecută, cu începere de la ora 11.00, pe stadionul din Parcul Zăvoi, meciul dintre CSM Râmnicu Vâlcea și Universitatea Cluj a fost amânat. Decizia a fost adoptată de către oficialii Federației Române de Fotbal ca urmare a tragediei care a avut loc, vineri seara, pe stadionul bucureștean „Ștefan cel Mare”. Atunci, jucătorul echipei Dinamo, Patrick Ekeng a decedat după ce s-a prăbușit pe teren și și-a pierdut cunoștința, fără să fie lovit de vreun adversar. Jucătorul camerunez avea 26 de ani și evolua în România din iarnă. Ca urmare a acestei tragedii, FRF a decis ca meciurile din ligile a doua și a treia să fie amânate, partidele urmând să fie reprogramate miercuri.

Derby pentru supremație… și retrogradare!

Jucătorii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea nu au fost foarte afectați de reprogramarea partidelor. Asta pentru că trupa pregătită de antrenorul Adrian Dulcea avea meci pe teren propriu și oricum nu era nevoită să facă o deplasare. CSM urma să întâlnească Universitatea Cluj, într-un meci cu implicații, pentru ambele echipe, atât în ceea ce privește supremația în play-out-ul ligii secunde, cât și pentru evitarea retrogradării. CSM este liderul acestei întreceri a codașelor din Seria Vest a ligii secunde și mai are nevoie de câteva puncte pentru a fi sigură ca va evita retrogradarea la finalul campionatului. Totuși, întâlnirea cu U. Cluj are o miză deosebit de importantă. Asta pentru că, dacă „șepcile roșii” din inima Ardealului vor reuși să se impună la Vâlcea, lupta pentru evitarea retrogradării se va încinge la maxim. În această situație, echipa râmniceană ar putea pierde primul loc în clasament, dar s-ar trezi angrenată și în lupta anevoioasă pentru evitarea trimiterii forțate în cel de-al treilea eșalon valoric al fotbalului românesc.
Totul se va decide miercuri, cu începere de la ora 17.00, când stadionul din Parcul Zăvoi va fi gazda derby-ului din play-out-ul Seriei Vest. CSM Râmnicu Vâlcea – Universitatea Cluj este un meci la care suporterii „viperelor albastre” sunt invitați în număr mare pentru a-și susține favoriții!