De ziua Annabella, vâlcenii au primit cadourile!


Anul 2014 a reprezentat pentru compania Annabella împlinirea a 20 de ani de activitate intensă, îndreptată spre satisfacerea nevoilor și cerințelor clienților, de la deschiderea primului magazin și până la realizarea unei rețele de 50 de magazine în județul Vâlcea.
Pentru a marca aceast moment, alături de vâlceni: parteneri și clienți, Annabella a desfăşurat o amplă campanie aniversară, în care vâlcenii au primit numeroase premii şi cadouri.
Săptămâna care a precedat campania aniversara, 10-16 noiembrie 2014 a fost dedicată informării clienţilor Annabella asupra campaniei. În precampanie clienţii au primit un cadou special: un mar – simboul Annabella, însoţit de o scrisoare din care aceştia au aflat mecanismul campaniei. Cu toţii au fost încântaţi să ureze reţelei Annabella “La mulţi ani!” şi să transmită cele mai bune gânduri.
În următoarele 20 de zile, 17 noiembrie – 6 decembrie 2014, în toate cele 50 de magazine, clienții au beneficiat de peste 200 de produse cu prețuri reduse și au participat la super tombola din 6 Decembrie 2014, pentru a câștiga unul din cele 200 de premii oferite de compania Annabella și partenerii săi.
Peste 12.000 de clienţi au participat la campanie. Au cumpărat cel puțin un produs aniversar, au completat și introdus în urnă taloanele de participare. În toate cele 50 de magazine clienţii au câştigat, pe lângă reducerile promoţionale aniversare, 100 coșuri cu produse, 50 de vouchere de cumpărături în valoare de 200 lei și 30 de electrocasnice – vedeţi lista completă a caştigătorilor pe www.annabella.ro.
Marile premii ale campaniei au fost adjudecate de către 20 dintre clienţii fideli care au folosit Cardul de fidelitate Annabella în perioada 17 noiembrie – 6 decembrie 2014. Aceştia au câştigat 20 de Mega Excursii oferite de compania Annabella la Sinaia, in perioada 16-18 ianuarie 2015. Câştigătorii (foto) s-au bucurat de câte o excursie pentru 2 persoane, la Hotel Internaţional Sinaia 4*, all inclusive, transport asigurat.
Toţi câştigătorii campaniei, dar şi detalii si imagini de la extragere si din întreaga campanie pot fi gasite pe www.annabella.ro.