De mâine, vă puteți bucura de Expoziția temporară ”100 de ani de Trench-Art românesc”


Continuând seria de manifestări culturale dedicate Centenarului, Muzeul Județean ”Aurelian Sacerdoțeanu” vă aduce o expoziție inedită pentru orașul nostru, ce prezintă un fenomen aparținând laturii mai puțin cunoscute a războaielor, și anume Trench-Art sau Arta Tranșeelor.
Intitulată ”100 de ani de Trench-Art românesc”, expoziția cuprinde peste 200 de bunuri cultural- artistice din colecția lui Cristian Dumitru, inginer electronist din București dedicat promovării acestui fenomen atât de apreciat în străinătate dar încă obscur la noi în țară.
Arta din tranşee este de regulă definită ca orice obiect de decoraţiune, realizat de către soldaţi, prizonieri de război sau civili, şi a cărui realizare este direct legată de un conflict armat sau de urmările acestuia. Deşi această practică a prosperat în timpul Primului Război Mondial, termenul de Trench Art sau de artă din tranşee este, de asemenea, utilizat pentru a descrie suvenirurile realizate manual de către personalul care a servit și în Cel De-Al Doilea Război Mondial.
Din proiectile, cartușe, obuze, grenade și alte piese de armament din cele două războaie mondiale, soldați români dar și de alte naționalități, aflați fie pe front, în spitale de campanie sau prizonierat, au realizat uneori adevărate opere de artă.
Arta Tranșeelor arată cum din obuze se pot obține vaze frumos decorate, din proiectile și gloanțe iau naștere brichete și sfeșnice iar din grenade s-au obținut scrumiere. Obiectele de artă purtând amprenta istoriei (inscripții ca Verdun, 1916, 1918 etc) au fost de multe ori salvate din centrele de colectare a metalelor sau achiziționate de Cristian Dumitru de prin târguri la prețuri destul de ridicate deoarece predomină piesele din alamă.
O piesă de excepție și cea mai mare din expoziție este o pală de elice de avion IAR 39, cu o poveste interesantă și care păstrează încă vopseaua originală din perioada războiului.
Un alt exponat spectaculos este o măsuţă pentru fumat realizată din tub de proiectil de tun, calibrul 203 mm, cu mânere din tuburi de cartuşe de mitralieră grea, calibrul 14.5 mm și cu inscripția 1940-1945.
În expoziție, se mai găsesc și obiecte militare folosite în scop civil și pe care civilii le pot avea în casă fără să știe că sunt obiecte militare: binocluri, busole, felinare ș.a.
Vernisajul aceste expoziții itinerante va avea loc joi, 7 iunie, ora 16.00, la etajul Muzeului de Istorie din Calea lui Traian, nr. 143 iar expoziția va rămâne deschisă timp de două luni.