De la Frâncești la Pietrari, a început marea asfaltare


Chiar dacă vremea ploioasă s-a dovedit mult mai potrivnică decât s-ar fi așteptat cineva pentru această perioadă a anului, se lucrează în ritm susținut pentru asfaltarea Drumului Județean 646 B, care leagă comunele Frâncești de Pietrari, via Păușești Otăsău. Reabilitarea completă a acestui drum va fi utilă atât locuitorilor din cele trei comune pe care le traversează, cât și punerii în valoare a zonei sub aspect turistic, dată fiind apropierea de Mănăstirea dintr-un Lemn.

Rădulescu: „Mulțumesc celor care muncesc pentru a face această lucrare în condiții de calitate”

„Drumul Județean 646 B este un drum extrem de important. De ce? Pentru că drumul duce la Mănăstirea dintr-un Lemn, pentru că acest drum pleacă din Frâncești, traversează toată comuna Păușești Otăsău și iese undeva la Pietrari. Un lucru important este că vorbim despre un drum cu un potențial turistic deosebit. Este drumul care trece pe lângă Mănăstirea dintr-un Lemn, dar este un drum pe care oamenii din Frâncești, din Păușești Otăsău și din Pietrari îl merită cu prisosință a fi în condiții bune de trafic. Am început marea asfaltare. Acum se toarnă primul kilometru din ceea ce înseamnă acest drum extrem de important și de lung. Vă reamintesc, din Frâncești până la Pietrari, inclusiv toată comuna Păușești Otăsău, o traversează. Sunt foarte bucuros. Mulțumesc celor care muncesc pentru a face această lucrare în condiții de calitate deosebită. Sunt emoționat pentru că reușim și, iată, ne ținem de cuvânt și facem aceste fapte bune pentru oameni. Vom continua asfaltarea, se continuă lucrările specifice de sprijiniri de maluri, poduri, podețe, toată infrastructura de pe acest drum va fi reabilitată și modernizată complet”, au fost cuvintele președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, prezent la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor.
℗ Articol de promovare ℗