De la Centrul de excelență de la Vâlcea, direct în prima ligă


La finele anului trecut, SCM Craiova a anunţat oficial transferul junioarei Valentina Maria Ion pentru postul de centru, o jucătoare de 16 ani venită de la CNE Rm. Vâlcea. Tânăra handbalistă a participat cu naționala de cadete a României la Jocurile Mediteraneene și Open-ul European din Suedia, iar după transferul la SCM Craiova a declarat: „Acest transfer înseamnă o schimbare, o nouă provocare în viața mea. Voi avea în preajma mea jucătoare cu multă experiența de la care voi avea foarte multe de învățat, modele în handbalul feminin. Îi mulțumesc domnului antrenor Bogdan Burcea deoarece a crezut în mine și m-a adus la această echipă pentru a crește și pentru a-mi forma cariera în handbal”.

„Pe mâna” Miei Rădoi
Valentina Maria Ion a început handbalul la vârsta de 9 ani, sub îndrumarea Aureliei Cioc, iar în toamna lui 2016 a ajuns la Centrul de Excelență de la Râmnicu Vâlcea, unde „a intrat pe mâna” Miei Rădoi. „Am început handbalul la vârsta de 9 ani, îndrumată de Aurelia Cioc. La început am făcut antrenamente cu fete chiar și cu 2 ani mai mari decât mine, și consider ca mi-a fost benefic întrucât am învățat să-mi depășesc limitele și să mă confrunt cu adversari mai mari. La CNE am plecat în toamna lui 2016, îndrumată de Mihai Milu, care m-a sfătuit în privința acestei decizii. Atunci l-am avut ca antrenor pe Ionuț Ristea, el a fost cel care a mers cu mine la Vâlcea. De acolo m-a preluat Mia Radoi, care m-a crescut și m-a format ca om și ca handbalistă, iar pe această cale vreau să îi mulțumesc. Pot spune că m-am maturizat la o vârstă fragedă, deoarece mutarea mea la Vâlcea cu handbalul și cu școala nu a fost chiar atât de grea pe cât mă așteptam. Bineînțeles, dorul de casa apare la oricine, mai ales la un copil de 14 ani care pleacă de lângă părinți și familie, dar sportul cere sacrificii și când am luat decizia să mă mut la Vâlcea, am făcut-o conștientă de riscurile implicate”, a mai spus Valentina Maria Ion.