De două săptămâni, noapte de noapte, Pesceana – prima țintă a mistreților în această primăvară


• autoritățile locale apreciază că animalele au afectat 15 hectare de culturi din satele Negraia, Ursoaia și Roești

Culturile de porumb însămânțate din comuna edilului social democrat Ion Vasile reprezintă cea dintâi „gustare” pe care animalele sălbatice au decis s-o aibă în acest an. Administrația locală a sesizat deja autoritățile abilitate. Dinspre ITRSV Vâlcea răspunsul este că, până la emiterea Ordinul de Aprobare a Cotelor de Recoltă, adică data de 15 mai, solicitările primăriilor pentru a participa la comisiile de constatare a pagubelor agricole sunt înregistrate pentru aprobarea vânătoarei în extrasezon. În plus, gestionarul fondului a întreprins măsurile care s-au impus, adică administrare de hrană și goane de speriere. Contactat telefonic, edilul Ion Vasile ne-a confirmat atacurile mistreților. Acesta a apreciat că în cele trei sate unde s-au consemnat episoadele nocturne, Negraia, Ursoaia și Roești aria în care s-au desfășurat incidentele este de 15 hectare.