De-a dreptul neînfricați, Polițiștii locali au dezamorsat un conflict între romi


• incidentul s-a produs în cartierul Colonie Nuci
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea anunță că polițiștii locali din Colonie Nuci au intervenit, în seara zilei de duminică, pentru dezamorsarea unui conflict spontan apărut între două grupuri de romi. „Aflat în patrulă cu autoturismul din dotare, echipajul a fost oprit pe aleea Nuci de un bărbat, înarmat cu o sabie de cca 30 cm şi însoţit de câţiva cunoscuţi, care a reclamat poliţiştilor că e urmărit de un grup de romi cu care era în conflict din cauza unor relaţii avute cu o femeie rudă a agresorilor. Poliţiştii locali s-au deplasat la celălalt grup, staţionat în dreptului magazinului alimentar de pe aceeaşi stradă şi alcătuit din bărbaţi, femei şi copii şi, prin discuţii cu liderul acestuia s-a încercat dezamorsarea conflictului”, se arată în preambulul transmis de polițiști.

Cum s-a încheiat totul?

Oamenii legii au intervenit în mod prompt pentru dezamorsarea conflictului și au purtat discuții cu liderii celor două grupuri de romi. „Timp de mai bine de 20 de minute, prin apeluri la calm şi negocieri cu liderii celor două grupări, cei doi poliţişti locali au reuşit să-i ţină separaţi pe beligeranţi până la sosirea echipajelor de la Poliţia municipiului, Jandarmerie şi de la serviciul de intervenţie rapidă, chemate în ajutor printr-un apel la numărul 112. Odată cu venirea întăririlor, conflictul a fost aplanat complet, iar organele competente au preluat desfăşurarea cercetărilor. Se dovedeşte, încă o dată, utilitatea înfiinţării, din 20 martie, a postului permanent de Poliţie Locală din cartierul Colonie Nuci”, se mai arată în comunicatul de presă la care am făcut referire.