Date oficiale: Vâlcea are 19.687 de fermieri la 64.940 hectare agricole subvenționate


La începutul acestei săptă­mâni, Agenția de Plăți şi Inter­venţie pentru Agricultură a încheiat Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017. Astfel, în anul 2016, au depus ce­reri 901.335 fermieri pentru 9.326.864, 87 hectare, iar, în 2017, 884.397 fermieri au depus cereri pentru 9.541.389,45 hectare. La ni­velul județului nostru, suprafața to­tală pentru care s-a solicitat spri­jin a fost de 64.940 hectare din par­tea 19.687 fermieri înregistrați la APIA.
Totodată, în perioada 16 – 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor ju­de­­țene/locale APIA, fermierii pot de­pune modificări la cererile unice de plată depuse în cadrul Cam­pa­niei 2017, fără aplicare de pena­lități.
În conformitate cu art. 1 din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 18/03.02.2017, APIA are obligația ca începând cu luna iunie 2017 să res­pecte întocmai următoarele etape, prezentate la lit. b), c), d) și e), astfel: “b) în intervalul 1 iunie – 1 iulie va efec­tua controlul admi­nis­trativ, in­clu­siv controlul preli­mi­nar al cererilor unice de plată, eșantionarea aces­tora precum și transmiterea eșan­tioanelor, potrivit dispozițiilor Regula­mentului nr. 2333/2015 de modifi­care a Regu­lamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014; între 1 iulie – 1 oc­tombrie 2017 se va efec­tua con­tro­lul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate la con­trol pe teren, iar controlul aferent al unor obligații specifice, în iarna sau în primăvara anului următor; pla­ta avansului pentru anul de ce­r­e­re 2017 se va efectua înce­pând cu da­ta de 15 octombrie 2017; plata re­gu­lară pentru anul de cerere 2017 se va efectua între 1 decembrie 2017 -31 martie 2018.”