Date noi de la DSP Vâlcea: 60 DE FOCARE COVID în județ!


Miercuri seara, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea au transmis un nou raport în care au prezentat evoluția pandemiei de Coronavirus în județul nostru. Potrivit acestor informații, pe teritoriul județului Vâlcea au fost confirmate, de la începutul pandemiei și până la 28 octombrie 2020 (inclusiv), 4.618 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 174 persoane confirmate pozitiv. Starea de sănătate a acestora este următoarea: 49 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 113 au forme medii și 12 sunt internate în secția ATI.
„La momentul actual, în județ sunt active 60 de focare SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, unități sanitare, la agenți economici, cluburi sportive și în cadrul instituțiilor publice. În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea 12 persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 2.048 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei. În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 23.529 de teste”, au informat, miercuri seara, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea.

610 vâlceni se află în izolare la domiciliu

În baza Legii nr. 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, marți și miercuri, 106 decizii de izolare și 91 decizii de carantină. În prezent, 959 de persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 610 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).
Prin același comunicat de presă, reprezentanții DSP Vâlcea au mai precizat:
„Având în vedere numărul crescut de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 a căror stare de sănătate a necesitat internarea în unitățile sanitare de pe teritoriul județului Vâlcea, recomandăm cetățenilor precauție, evitarea spațiilor aglomerate și a deplasărilor inutile, spălarea/ dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție. De asemenea, vă reamintim că pentru informații despre COVID-19 și despre măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii infectărilor cu virusul SARS-COV-2, puteți apela următoarele numere de telefon ale Direcției de Sănătate Publică Vâlcea:
• CALL CENTER – 021.414.44.50, program luni – joi 08.00-16:30 și vineri 08.00 – 14.00;
• 0758.061.438 – disponibil non-stop;
• 0250.747.720, program luni – joi 08.00 – 16.30 și vineri 08.00 – 14.00”.
• Material realizat cu sprijinul DSP Vâlcea