Daniela Oteșanu, în mijlocul evenimentelor


Zilele trecute, deputatul Daniela Oteșanu a participat la aniversarea Colegiului „Mircea cel Bătrân”, dar și la ședința festivă dedicată împlinirii a 630 de ani de atestare documentară a Râmnicului. „După aceste evenimente am participat, alături de președintele Consiliului Județean și colegii parlamentari, la întâlnirea cu domnul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”, a declarat deputatul Oteșanu.