Dan Ponoran NU MAI COORDONEAZĂ sistemul medical integrat din Vâlcea


Județul Vâlcea, prin intermediul Prefecturii, a dispus o măsură (bună, zicem noi) care a fost implementată în puține județe din țară. Astfel, pentru a lupta mai eficient și cooerent contra răspândirii virusului COVID-19, în a doua jumătate a lunii martie, în județul nostru a fost creată rețeaua integrată a spitalelor, ce era manageriată de către Dan Ponoran, directorul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Spunem că era coordonată deoarece, de puțin timp, Dan Ponoran a renunțat la funcția de manager al sistemului spitalicesc integrat. Motivul este unul cât se poate de simplu: managerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea nu avea timpul necesar pentru a coordona întreaga rețea de spitale publice din județul nostru! În acest sens, prefectul județului, Tiberiu Costea, a primit o înștiințare din partea medicului Ponoran. Cât de curând, la propunerea Direcției de Sănătate Publică din județul nostru, prefectul Tiberiu Costea va numi un alt medic care să coordoneze acest sistem integrat de spitale publice.
Mai facem precizarea că din această rețea de spitale, unite printr-un management comun la vârf, fac parte șase unități medicale din județul nostru: Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, Spitalul Municipal „Costache Nicolescu” Drăgășani, Spitalul Orășenesc Horezu, Spitalul Orășenesc Brezoi, Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești și Spitalul de Psihiatrie Drăgoești. Această rețea integrată de spitale din județul Vâlcea va funcționa pe toată perioada în care România se va afla în stare de urgență pentru prevenirea răspândirii infecției cu Coronavirus (deci, cel mai probabil, până în jurul datei de 15 mai 2020).