Damila, învinsă amical de liderul din C5


Miercuri, terenul sintetic din incinta complexului sportiv municipal Râmnicu Vâlcea a găzduit meciul de pregătire dintre Damila Măciuca şi FC Hunedoara. Chiar dacă porneau cu prima şansă, prin prisma diviziei superioare în care activează, vâlcenii antrenaţi de Claudiu Niculescu au cedat surprinzător în faţa grupării ardelene, formaţie care domină cu autoritate seria a cincea din Liga a III-a.
 

Geantă, căpitan în premieră. Voinea, omul cu golul

Damila a dominat jocul în prima repriză, Codruţ Lircă şi Adrian Popa aflându-se printre protagonişti. Atacantul Bogdan Geantă, pentru prima dată pe teren din postura de căpitan al echipei sale, a irosit cea mai mare ocazie a primul act, ratând din colţul careului mic advers. Cele două echipe au intrat la vestiare la egalitate „albă”, 0-0.

După pauză, Claudiu Niculescu a operat mai multe modificări în „angrenajul” formaţiei sale, pe teren făcându-şi apariţia şi fotbalişti care au prins mai rar primul „unsprezece” în turul campionatului, precum şi jucători veniţi în probe. Aceştia nu au oferit un randament asemănător cu cel al titularilor de drept, FC Hunedoara preluând iniţiativa. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 60, prin Daniel Grozoni, însă Albert Voinea, golgeterul Damilei şi al ligii secunde în turul campionatului, a restabilit, după numai cinci minute, egalitatea. FC Hunedoara a dat însă „lovitura” cu cincisprezece minute înaintea finalului meciului, atunci când Ionuţ Radu, un vârf de atac intrat pe teren după pauză, a reuşit să stabilească scorul final: 2-1 pentru ardeleni.

În acest meci, Claudiu Niculescu a folosit următoarea formulă de start: Matache – Nwabueze, Deaconescu, Pârvulescu, E. Stoica – Marinescu, Iordache, Lircă, B. Geantă – Popa şi Codin. După pauză, Damila a evoluat în formula: D. Geantă – Traşcă, Deaconescu, Floarea, Bucuroaia – Smedescu, Roşca, Popescu, Mihai – Voinea şi Iancu. Aşa cum se poate remarca, Mihai Deaconescu a fost singurul integralist al partidei, iar Ionuţ Stoica şi Iosif Melcea nu au evoluat deloc.

Următorul test, sâmbătă cu CS Apă Craiova

Înainte de a porni spre Ungaria, pentru cantonamentul din oraşul Gyula, fotbaliştii Damilei vor mai susţine un meci de verificare. Acesta se va disputa sâmbătă, 9 februarie, cel mai probabil cu începere de la ora 12.00, pe terenul central al Bazei Sportive Oltchim. Adversara pe care o vor întâlni alb-verzii va fi CS Apă Craiova, o echipă care activează în seria a IV-a din Liga a III-a. Formaţia doljeană a promovat în acest eşalon valoric vara trecută, atunci când, în urma unui meci de baraj disputat la Rovinari, a depăşit cu scorul de 3-2 campioana judeţului Vâlcea, Posada Perişani.

Referitor la acest meci de verificare, preşedintele FC Damila, Lucian Munteanu, a declarat: „Sâmbătă vom juca pe stadionul Oltchim, pentru a evita eventualele accidentări ce pot surveni pe o suprafaţă sintetică. Am făcut mai multe lucrări de renovare a bazei sportive pentru a putea să ne antrenăm în condiţii normale şi vom continua să modernizăm infrastructura de aici. După meciul cu CS Apă Craiova vom stabili cine rămâne şi cine pleacă, dar cu siguranţă vom mai aduce câţiva jucători. Avem în vedere câteva nume cunoscute de fotbalişti, mijlocaşi şi atacanţi, dar decizia finală o vom lua după amicalul de sâmbătă”.