Dâlbea ne-a adus victoria


Sâmbătă, pe stadionul din  Curtea de Argeș, CS Municipal Râmnicu Vâlcea a susținut un nou meci amical. Trupa pregătită de antrenorul Alexandru Pelici a întâlnit pe FC Clinceni, echipă din județul Ilfov care evo­luează în Seria I a ligii secunde de fotbal. Venind după eșecul neaștep­tat suferit în fața grupării din Liga a III-a FC Cugir, municipalii s-au mo­bi­lizat mult mai bine pentru duelul din week-end și au reușit să obțină cea mai prețioasă victorie în jocurile amicale din această pauză compe­tițională. Jucată într-un ritm destul de alert, întâlnirea nu a avut totuși prea multe ocazii periculoase. Echi­pele s-au mulțumit mai mult cu un joc tacticizat, de așteptare a greșelii adversarului. CSM a marcat golul, care avea să se dovedească și sin­gurul al meciului, la finalul primei reprize. Era minutul 42, când, în urma unei lovituri de la colțul tere­nu­lui, Răzvan Dâlbea a deschis sco­rul. Jocul a continuat în aceeași notă și pe parcursul actului secund, deși tabela a rămas nemodificată. Partida s-a încheiat cu victoria echipei noastre, municipalii arătând o formă destul de bună înaintea reluării întrecerii din liga secundă.

Urmează alte două amicale: cu Juventus București și Metalurgistul Cugir

Până la primul meci oficial din 2016 (programat pe 27 februarie, la Tărlungeni), CSM va disputa alte două meciuri de verificare. Mâine, pe terenul din Parcul Zăvoi, muni­cipalii vor primi vizita bucureștenilor de la Juventus. Apoi, în week-end, elevii antrenorului Alexandru Pelici se vor deplasa în județul Sibiu pen­tru revanșa cu Metalurgistul Cugir.