Dacă nu intră Ponta – Tăriceanu, Răban vede, în turul doi al alegerilor, cuplul Udrea – Macovei


raban grigore

Pentru alegerile prezidențiale, în turul doi, șeful pensionarilor vâlceni și fost parlamentar de Vâlcea, Grigore Răban, merge pe mâna Ponta – Tăriceanu. „Exclud orice ține de Iohannis. Nu sunt de acord cu tot ce a făcut, cu vilele lui, cum a învârtit banii. În turul doi al alegerilor prezidențiale, văd cuplul de bărbați Ponta – Tăriceanu. În finală, aș vrea să câștige Tăriceanu. Este bun ca președinte. În plus, mă leg și de ce a zis Ponta înainte de depunerea candidaturii. A declarat că vrea să ducă la bun sfârșit mandatul de prim ministru…Dacă nu vor fi cei doi, văd în turul doi cuplul Udrea – Macovei. Cele două corespund unor probleme: Macovei ne-a vorbit de rău Uniunii Europene, a dat numai lovituri de stat, iar madam Udrea, cu banii europeni a făcut numai minuni: terenuri de fotbal…nimic constructiv, mai pe scurt”, a declarat Răban, președintele CARP Râmnicu Vâlcea.
Cum de merge Răban pe doi oameni de stânga și dreapta? „Când s-a format USL, a fost realizat din oameni și de stânga și de dreapta. Acum nu se mai pune problema; nu mai este o delimitare. Ar trebui o unitate de vederi pentru dezvoltarea economică și socială a țării. În 1993, mi s-a pus întrebarea: «Cum delimitez stânga de dreapta?». Am răspuns tot printr-o întrebare: «Câți sunt de stânga și câți de dreapta? » Când cumpăr o pâine nu întreb câte forțe de stânga și câte de dreapta au contribuit la realizarea ei…”, a mai explicat șeful pensionarilor vâlceni.