Dacă nici în august nu se întrunește majoritatea, Victor Popescu își dă demisia din ADI Salubrizare Vâlcea


Doar 70 de primari din cei 89 s-au prezentat la ședința ADI Salubrizare Vâlcea, fapt pentru care nu s-a putut vota nici schimbarea regulamentului, dar nu s-a putut aproba nici bugetul. Mai mult, regulamentul înființării asociației specifică clar necesitatea prezentării 100 % a membrilor. Lipsa cvorumului l-a făcut pe președintele ADI Salubrizare Vâlcea, Victor Popescu, să susțină că, dacă nici în august, la următoarea întrunire, nu vin toți primarii, își va da demisia: „Dacă până la sfârșitul lui august nu ne întrunim toți, anunț că-mi dau demisia. Problema nu e la Schell, nu e la Victor Popescu. Mai fac un efort în luna august și sper ca atunci să fie o prezență de 100%”. O parte din edili au susținut că au aflat de ședință de la alți colegi. Ca urmare a acestui aspect, s-a stabilit ca fiecare primar să fie sunat pentru următoarea întâlnire, stabilindu-se ca aceasta să aibă loc pe 4 august.