„Dacă Guvernul va gestiona la fel de rău pandemia, este posibil să se amâne alegerile”


La sfârșitul săptămânii trecute, deputatul independent Adrian Dohotaru a depus, la Senat, un proiect de lege prin care propune amânarea alegerilor parlamentare pentru data de 14 martie 2021. Propunerea legislativă a intrat în circuitul legislativ, fiind trimisă de Biroul permanent al Senatului pentru avize la Guvern, Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social.
Conform spuselor deputatului vâlcean Vasile Cocoș, o eventuală decizie a parlamentarilor social-democraţi referitoare la votul pentru propunerea legislativă de amânare a alegerilor parlamentare va fi luată în funcţie de evoluţia pandemiei. „Vom vedea în acel moment, în funcţie de cum evoluează pandemia. Nu PSD va amâna aceste alegeri. Dacă vom avea 4.000 de infectări pe zi, cred că este legitim un vot în Parlament de a se amâna alegerile. Momentan nu este supus la vot. Proiectul ar trebui votat de mai multe forţe politice ca să treacă de Parlament. În acest moment avem o rată de infectare de 25%. Nu PSD amână alegerile, PSD se pregăteşte de alegeri pentru data de 6 decembrie. Dacă Guvernul va gestiona la fel de catastrofal pandemia, este posibil să avem o amânare a alegerilor”, a afirmat Cocoș.
Prin intermediul unui comunicat de presă, PSD susţine că, deşi în România se înregistrează zilnic peste 2.000 de cazuri în medie de infectare cu noul coronavirus, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban rescriu cu cinism istoria, organizând alegeri parlamentare chiar de-ar pieri ţara.
„Peste 2.000 de infectaţi în medie, zilnic, după alegeri! PNL şi Iohannis se tot felicită reciproc pentru «succesul» de la locale. Peste 600 de pacienţi la terapie intensivă! USR face Marşul Bucuriei pe străzile Capitalei. 73 de decese într-o zi, record absolut de la debutul pandemiei! Dreapta Unită susţine la unison că alegerile parlamentare din decembrie nu trebuie amânate. De la «Fiat justitia, et pereat mundus», Iohannis-Orban rescriu cu cinism istoria: să fie alegeri, chiar de-ar pieri ţara!”, susţin social-democraţii.