Cuvântul ca un glonț


Una dintre cele mai perfide arme în războiul modern, cunoscut ca războiul hibrid, este cuvântul. Bine ghidat din laboratoarele secrete de dezinformare, acesta are efecte devastatoare în societățile cu o evoluție întârziată. Forța sa de penetrare în mințile inamice, cu o încărcătură manipulativă, este din când în când testată pe eșantioane de populație, iar succesul deplin constă în propagarea isteriei colective. De exemplu, rezultatele au indicat că isteria are șanse mai mari de reușită dacă este însoțită de o psihoză colectivă. În acel punct se întâlnește, dacă vreți, Everestul manipulării, spre care tind toți cobeligeranții. Sarcina lor este facilitată de ignoranța oamenilor din acele societăți neevoluate care tratează cu superficialitate valoarea de adevăr a cuvântului.
Trebuie spus că în lumea modernă, mintea umană este zilnic bombardată cu zeci de zvonuri care, atenție, au un interes. Stâlpii acestor zvonuri primesc bani grei pentru a ajuta la propagarea lor. Cu toate acestea, cele mai multe nu ating un stadiu embrionar din care să poată crește, ci se prăbușesc lipsite de portanță. Puține au potențial de a declanșa isterii și doar câteva și-l valorifică. Am avut, în plină pandemie, isteria legată de efectele nefaste ale vaccinurilor, acum vedem cum se inflamează spiritele pe teme ce țin de cutremure provocate sau obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri). Desigur, având în vedere momentul prezent, poate fi studiată dinamica și evoluția lor pe viu, ca studii de caz. Ar ieși o lucrare de doctorat cum nici n-a visat domnul Bode.
Poate cel mai cunoscut caz de isterie colectivă din istoria omenirii are la bază o operă literară, „Războiul lumilor”, publicată de H.G. Wells în anul 1898. Romanul SF descrie experiențele unui narator anonim care călătorește prin suburbiile unui oraș invadat de marțieni. În anul 1938, romanul a fost adaptat pentru teatru radiofonic și difuzat de canalul CBS. Astfel, ascultătorilor li s-a creat impresia că extratereştrii nu mai pot fi opriţi în demersul lor nimicitor. Marţienii ar fi aruncat în aer armate întregi şi ar fi învăluit oraşul New York într-un nor de gaz ucigător. În timpul teatrului radiofonic regizat de Orson Welles, oamenii au început să sune la poliţie, spunând că la orizont se văd nori negri de fum, care provin cu siguranţă de la atacul invadatorilor extratereştri. Unii susţineau chiar că i-ar fi văzut pe marţieni, alţii erau de părere că atacatorii nu sunt extratereştrii, ci germani nazişti. În anul 1949, spectacolul a fost repetat în Ecuador. Acolo chiar s-a declanşat o panică de proporţii. Pe străzile capitalei ecuadoriene, Quito, oamenii alergau disperaţi urlând de frică. Când ascultătorii şi-au dat seama că nu era vorba decât de teatru radiofonic, teama s-a transformat în furie. Aceştia au luat cu asalt postul de radio, au aruncat cu pietre asupra clădirii şi i-au dat foc. Şase oameni şi-au pierdut viaţa.
Am dat aceste exemple pentru a face o comparație cu ce trăim noi astăzi în contextul în care avem un război la graniță și temerea extinderii lui este oricum omniprezentă. De aceea este foarte important, dragi cititori, cum vă alegeți sursele de informare, cum le cumpăniți și cum le confruntați cu surse alternative. În ceea ce ne privește, Curierul de Vâlcea a fost întotdeauna un însoțitor de nădejde, care a publicat numai informații din surse verificate.