„Curierul de Vâlcea” la a XXIII-a aniversare


XXIII

La 19 ianuarie 1990, a fost fondat „Curierul de Vâlcea”, primul cotidian particular independent din România post-comunistă. Prima sa ediţie a apărut a treia zi,  în 22 ianuarie, pornind tocmai la momentul trebuitor către mii de cititori, în acele zile sângeroase și tulburi.  Aşadar, peste ziarul „Oaste a Ţării şi model cultural”, cum l-a numit regretatul scriitor şi om de cultură Artur Silvestri,  a mai trecut un an,  el se prezintă în faţa cititorilor săi, la a XXIII-a aniversare, ca o publicaţie de prestigiu, dar şi cu năzuinţa de a face mâine mai mult  şi mai bine, respectând statutul său de ziar independent aflat în slujba opiniei publice şi nu a celor care se erijează în purtătorii ei de cuvânt. În  PROGRAMUL publicat în primul său număr, căruia i-am rămas fideli de-a lungul anilor, s-a prevăzut că, întotdeauna, „vom acorda prioritate tinerilor și ideilor tinere”. Aşa vom face şi de-acum încolo, fiindcă, sunt convins, numai în acest mod vom servi cititorii şi adevărul. De altfel, pe frontispiciul fiecărei ediții a ziarului stă scris, permanent: Orice adevăr merită citit!

Ioan BARBU

Cuvinte emoționante de ziua ziarului

Dragi colegi, pălmaşi cu condeiul la ziarul „Curierul de Vâlcea”,

Sâmbătă, 19 ianuarie, veţi aniversa 23 de ani de la apariţia publicaţiei voastre – primul ziar privat din România şi unul din puţinele, dacă nu singurul, care a supravieţuit în această originală şi nenorocită tranziţie românească spre nicăieri. A supravieţuit? – zic. Nu! A vieţuit! Puternic şi involt, prin pana voastră, slujitorii lui; prin demnitatea şi măreţia  celui ce s-a aflat mereu la timonă, Ioan Barbu.

S-au mai schimbat mateloţii/surugii, s-au mai schimbat ofiţerii de cart, dar el, Ioan Barbu, a rămas neclintit, în furtună şi pe timp senin, credincios idealurilor sale, idealurilor cititorilor, ale celorlalţi compatrioţi.

Observ că acum se află la cârmă alt timonier de elită: Sorin Alexandru Barbu – fiul lui Ioan Barbu, lângă care a ucenicit de la frecatul punţii la calcularea azimutului după mersul stelelor. Echipajul însuşi este tânăr, care, şi el, şi-a însuşit temeinic cugetarea lui Iorga: „A fi tânăr nu înseamnă o scuză, ci mai degrabă o datorie” – fiind semne că diligenţa Curierului se află pe drumul cel bun.

Fie ca Ziua acestei Aniversări să se deschidă spre roade mai bogate – pe măsura efortului vostru de inteligenţă şi iubire – în acest an nou, dorit mai bun şi mai îngăduitor.

La mulţi ani!

Ion Andreiţă,

pălmaş cu condeiul

P.S.: Felicitări tuturor premiaţilor acestei ediţii a Galei Curierul de Vâlcea! Felicitări ziarului, care a avut puterea să-şi premieze totdeauna colaboratorii şi simpatizanţii.

Vă urez, dragi prieteni, o sărbă­toare plină de întîlniri interesante, cu persona­lități remarcabile, ce nu lipsesc României, care vor îmbogăți și mai mult frumosul și interesantul ziar „Curierul de Vâlcea”!

Sărbători fericite și La mulţi ani!

Cu mult dor şi drag,

Victor Voinicescu

Actor şi poet, Paris

Sunt bucuros de colaborarea cu primul cotidian particular din România. Mulțumesc întregului colectiv al ziarului pentru modul cum a tratat problemele pensionarilor de-a lungul timpului. Viață lungă ziarului, dar și celor care-l deservesc. La mulți ani!

Grigore Răban, preşedinte CAR Pensionari Vâlcea

Vă urez mulți ani de acum înainte şi sănătate. „Curierul de Vâlcea”, primul ziar particular apărut în România, este un ziar obiectiv, care face cinste județului. Dumneavoastră ați deschis drumul unei prese libere și democratice în România. La mulți ani!

Ion Nicolaescu, inspector şef ITM Vâlcea

Premiile „Curierul de Vâlcea”, ediția a VI-a

• sâmbătă, 19 ianuarie 2013, ora 15.00, Sala „Alexandru Lahovari” a Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu” din Rm. Vâlcea
 

I. Trofeul „Curierul de Vâlcea – 23”

1. Prof. Elena Stoica, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, pentru întreaga activitate.

II. Trofeul „Anton Pann” pentru Cultură

1. Ion Horăscu, primarul comunei Prundeni, pentru inițiativele de anvergură națională și internațională în promovarea culturii tradiționale și a turismului monahal.

III. Premii literare, de muzică şi artă plastică

Premiul „George Ţărnea” pentru Poezie

• Ioan Radu Văcărescu pentru volumul „Anul din luna săptămânii de ieri” (Colecţia Opera omnia), Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2012.

• Florentin Popescu pentru volumul „Obsesia păsărilor” (Colecţia Opera omnia), Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2012.

2. Premiul „Ilie Purcaru” pentru Cartea de reportaj

• Ioan Barbu pentru volumul „Îm­blânzitorii de ape”, Colecţia 99 – Reportaj, Editura „Antim Ivireanul”, 2012.

3. Premiul „Alexandru Oprea” pentru Cri­tică şi istorie literară

• Emil Lungeanu pentru volumul „Icoane şi scripturi” (cronici duminicale), Edi­tura Rawex Coms, Bucureşti, 2012.

4. Premiul „Vintilă Corbul” pentru Proză

• Constantin Argeşanu pentru ro­ma­nul „Ultimul ţăran”, Editura „Antim Ivi­rea­nul”, 2012.

5. Premiul „Prof. Aurelian Sacerdo­ţea­nu” pentru cartea de istorie şi memoria­listică

• Ing. dr. Emilian Valentin Frâncu (în co­laborare) pentru „Istoria judeţului Vâl­cea”, volumele I şi II, Editura Conphys, 2011.

6. Premiul „Al. Cerna Rădulescu” pentru Promovarea marilor idei umaniste în publicistica literară

• Anca Elena Călin, studentă, pre­șe­dinta Societății Culturale „Apollon”, din Ur­ziceni – Ialomița, sub îngrijirea căreia apare revista de cultură, artă și civilizație APOLLON

7. Premiul „Antim Ivireanul” pentru edi­ta­rea unor opere de seamă din lite­ratura română și universală

• Emil Catrinoiu, editor, director ge­ne­ral al Editurii „Fortuna ” din Rm. Vâlcea

8. Premiul „Dr. Dragoș Serafim” pentru Jur­nalism

• Viorel Ilișoi, pentru serialul „Mo­men­te și spițe”, publicat în Jurnalul Național

9. Premiul „Prof. Ionel Geantă” pentru compoziţie şi interpretare muzicală

• Alexandra Ştefănescu, soprană – profesoară de canto și pian la Paris – Franţa

10. Premiul „Constantin Popian” pen­tru Regie şi Artă Scenică

• Bogdan Tudor-Pelerin – pentru regia şi scenariul spectacolului şi filmului „Bal­tagul”

11. Premiul „Dem Rădulescu” pentru interpretare actoricească

• Camelia Constantin – artistă dramatică  la Teatrul Municipal „Ariel”, din Râmnicu Vâlcea, pentru interpretarea rolului Liubova Andreevna din „Livada de vișini” de A.P. Cehov

12. Premiul „Medi Wechsler Dinu” pentru Pictură

• Ecaterina (Tina) Popa, pentru întreaga activitate pusă în slujba artei plastice româneşti.

13. Premiul de Excelență „Dan Bur­ghe­lea” pentru Cercetare și Inventică

• Ionuț Alexandru Budișteanu, elev în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic OLTCHIM Rm. Vâlcea

14. Premiul „Alex Bucur” pentru debut poetic

• Ștefan Rareș Pană, elev în clasa a V-a la Colegiul Național „Mircea cel Bă­trân”, pentru volumul de versuri „Eu și Dum­nezeu”

Redactorii rememorează anul proaspăt încheiat

• Noaptea Tigrului

9 mai 2012, finala Europa League este momentul definitoriu pentru anul care tocmai a trecut. În istoria recentă a României sportive şi nu numai, or­ga­nizarea unei finale de cupă euro­peană la fotbal n-are cum să treacă altfel decât la capitolul superlativelor legendare. Un eveniment de o ase­menea dimensiune şi atenţia mon­dială de care s-a bucurat România au găsit „Curierul de Vâlcea” la datorie, prin­tre cele mai importante şi presti­gioase instituţii de presă ale lumii.

Din punctul de vedere al redacţiei noastre, timpul a trăit între extreme: de la imposibil de greu, până când ne-a ajuns confirmarea oficială de la UEFA, până la incredibil de repede când am ajuns în capitală pentru a acoperi momentul şi am inhalat inimitabilul parfum al unei finale de competiţie europeană.

O seară incredibilă, în care deta­liile organizatorice şi splendoarea fotbalistică a unor jucători de zeci de milioane de euro au inundat sufletele a peste 50.000 de spectatori şi ecra­nele altor câteva sute de milioane. O scenă planetară deschisă în inima Ro­mâniei pentru un boom de ima­gine, respect şi prestigiu de care un întreg popor ducea dorul. O clipă de nemurire şi eternitate sportivă sub semnul unor vrăjitori predestinaţi balonului şi gloriei.

A fost noaptea alunecării absolute spre istorie a unui fotbalist incredibil care-şi va lega, de-acum încolo, toată statura lui sportivă de România. Atacantul columbian al formaţiei Atletico Madrid, Radamel Falcao García Zarate, a fost vedeta meciului de pe Naţional Arena, demonstrând că pe planeta ultra me­dia­tizatului tandem Messi-Ronaldo, mai există şi alte forme de viaţă fotba­lis­tice demne de luat în seamă. Mo­deste, umile, umane, decente, munci­toare, dar şi hăruite, sclipitoare, dar şi disponibile, explozive pe teren, dar şi răbdătoare printre restul muritorilor din tribune.

Falcao, născut la 10 februarie 1986, şi poreclit „Tigrul”, a ajuns în isto­rie devenind şi primul jucător care câştigă Liga Europa cu două echipe diferite, după ce sezonul trecut se impusese în această competiţie cu FC Porto. În faţa noastră şi în paginile „Curierului de Vâlcea”, sud-ameri­canul a redimensionat cu forţă ideea de ata­cant. O pagină de legendă la care am luat parte cu  recunoştinţă profe­sio­nală, bucurie de suporter şi mândrie de vâlcean.

Marius CIUTACU

• 2012 – am schimbat tot, dar oare noi am rămas la fel?

Anul 2012, uau! Politică pe pâine, sport la desert, baie de probleme, toate astea într-o veritabilă criză…nu de rinichi, ci la buzunar. Am schimbat pri­marul, am schimbat consilierii, am păst­rat șeful de județ, am suspendat preșe­din­tele, el a revenit, am schimbat gu­ver­nul, am schimbat premierul, am schim­bat miniștrii și prefecții, am schimbat apoi în toamnă deputații, nu toți, senato­rii, nu toți, dar oare ne-am schimbat și viața? Am tras linie și am văzut că am cheltuit mai mult dar am cumpărat mai puține lucruri, am alergat mai mult, dar ne-am îngrășat mai mult, am oferit mai mult, dar am primit mai puțin. Am văzut că bisericile sunt tot mai pline, dar oamenii sunt tot mai răi. Pe de altă parte, am văzut și preoți care „crapă” și săraci care se usucă de foame și asta m-a durut.

În 2012 am râs, am plâns, m-am bu­cu­rat și am suferit, m-am relaxat și m-am enervat pe gesturi, pe oameni, pe prie­teni. Și dacă am mai marcat încă un an din viață în familia „Curierului de Vâlcea”, trebuie să spun că, în cele opt ore de serviciu, am mai și muncit (nu de alta, dar poate citește și șefu’ declarația mea).

Mulțumesc „Curierului de Vâlcea”, și mai ales patronului, că din cei 23 de ani de viață, m-a suportat și pe mine vreo 12!

La mulți ani!

Alin TUDOROIU

• 2012, un an greu, dar un an cu echilibru și eleganță

Dacă ar fi să vorbesc, personal, despre anul 2012, cel mai important lucru, cel mai minunat moment este cel în care mi-am strâns în brațe, pen­tru prima dată, chiar de Bobotează, fetița: Daria Maria. Ca o retrospectivă văzută însă prin ochi de jurnalist, pot spune că totul s-a învârtit în jurul ale­gerilor parlamentare. Au fost în toam­nă, dar pregătirile, discursurile, nego­cie­rile, cine și cum s-au purtat cu mult înainte, iar presa era cu ochii în patru. La final, după câteva campanii elec­to­rale unde s-a investit mult, au apărut și sur­prize…Un alt subiect ce a făcut vâl­vă și con­tinuă să dea peste cap județul și nu numai este cel legat de soarta Com­bin­atului chimic. Nu cred că e cineva care să nu fi urmărit circul făcut la orga­ni­za­rea licitației pen­tru cum­pă­rarea acțiu­nilor Societă­ții Oltchim și tot ce a ur­mat… proteste spontane, oa­meni ne­mul­țumiți că nu și-au primit sa­lariile de luni bune, an­gajați care in­tra­seră în greva foamei sau care aveau mereu pe buze între­barea: Ce se va întâmpla cu Oltchi­mul? Neliniștea acestor oameni continuă și astăzi, chiar dacă mocnit. În tot acest timp, dincolo de aceste pro­ble­me, colabora­rea cu anumiți oameni, di­rectori, pri­mari a continuat la fel de bine și fru­mos. Aș mai putea spune, legat de ziar, că atât pe timpul campaniei elec­to­rale, cât și după, redactorii „Curie­ru­lui de Vâlcea” au dat dovadă de ech­ilibru și eleganță, lucruri ce și astăzi sunt apreciate de cititori. Și astfel, după 23 de ani, „Curierul de Vâlcea” își păstrează coloana vertebrală.

La mulți ani, Curierul de Vâlcea!

La mulți ani, redactori!

La mulți ani, conducere!

Anamaria CONSTANTINESCU

Diploma de Onoare „Curierul de Vâlcea – 23”

Pentru sprijinul deosebit acordat, de-a lungul anilor, colectivului redacțional,

pentru colaborare și atașament față de cotidianul „Curierul de Vâlcea”

1. Prof. univ. dr. ing.  Pompiliu Manea, Cluj-Napoca

2. Michaela Bocu, redactor șef adjunct al cotidianului „Făclia de Cluj”

3. Sanda Augustina Constantinescu, director al Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”

4. Mihail Ștefănescu, dirijor și compozitor, directorul Filarmonicii  de Stat „Ion Dumitrescu”

5. Conf. univ. dr. Remus Grigorescu, inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

6. Prof. dr. Florin Epure, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea

7. Preot Nicolae State-Burluși, directorul Editurii „Bunavestire” Rm. Vâlcea

8. Grigore Predișor, colonel (rez), președintele Sucursalei Vâlcea a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din SRI

9. Ion Măldărescu, directorul revistei ART-EMIS

10. Prof. dr. Ion Predescu, critic literar

11 Prof. Gheorghe Pantelimon, vicepreşedinte al Asociaţiei Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură –Vâlcea

12. Conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr, președintele Asociației Culturale „Sfântul Antim Ivireanul”

13. Mirela Răducu, bibliotecară la Biblioteca Națională a României

14. Gheorghe Dican, pictor, președintele Filialei Vâlcea a UAP

15. Prof. Claudiu Tulugea, directorul Muzeului Județean  „Aurelian Sacerdoțeanu” – Vâlcea

16. Petti Velici, pictor, vicepreședinte al Filialei Vâlcea a UAP

17. Dan Țepuș, director general SC ROMANOR SRL

18. Pavel Clim, pensionar, Rm. Vâlcea

19. Dan Tudor, jurnalist

20. Paul Brenoaia, reporter Tv

21. Valentin Mateescu, jurnalist,  ziarul „Curierul de Vâlcea”.