Curățenie de Paște la Horezu


În aşteptarea Sfintelor Sărbători Pascale, primarul orașului Horezu a transmis locuitorilor un mesaj public prin care a cerut curăţenie generală în fiecare gospodărie. „Mă adresez dumneavoastră cu rugămintea ca, printre activi­tăţile pe care vi le-aţi planificat pentru aceste zile, să includeţi şi: curăţarea şi menţinerea curăţeniei acostamentelor străzilor şi drumurilor comu­nale, precum şi a şanţurilor din faţa proprietăţilor dumnea­voastră şi estetizarea vegetaţiei situate de-a lungul acestora; repararea gardurilor şi a podeţelor aferente proprietăţii dumneavoastră şi care sunt situate de-a lungul drumurilor; nedepozitarea în afara proprietăţilor, pe domeniul public, a diverselor materiale (lemn, criblură, piatră, balast, alte materiale de construcţie) sau a gunoaielor. Dacă este necesar, punem la dispoziţie gratuit utilajele Primăriei pentru realizarea activităţilor menţionate mai sus”, a transmis Nicolae Sărdărescu.