Curând, Federaţia Română de Handbal va omologa înscrierea formaţiei HC Oltenia în Liga Naţională


• fiind sprijinită de Primărie, echipa îşi va schimba denumirea în HCM Râmnicu Vâlcea


În urma şedinţei de luni, desfăşurată la Primăria Râmnicului, părţile implicate în episodul numit „salvarea handbalului vâlcean” au convenit ca activitatea sportivă din judeţul ce a dat o multiplă campioană naţională, dar şi o câştigătoare a cinci trofee europene, să nu fie lăsată de izbelişte în această perioadă dificilă, în care Oltchimul se zbate înglodat în datorii.


Gaţu: „Zilele acestea vom anunţa echipele care vor evolua în noul sezon al Ligii Naţionale. Printre acestea se va afla şi HC Oltenia”


Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, prezent la discuţii, a declarat la momentul concluziilor că, deşi demersurile făcute de Primăria Râmnicului au venit cam târziu (asta în lipsa implicării altor instituţii!), judeţul nostru nu va rămâne fără echipă de handbal, iar noua structură sportivă, HC Oltenia (al cărei nume urmează să fie modificat până la începerea campionatului) se va regăsi printre cele 12 combatante ale celei mai puternice întreceri din handbalul feminin românesc. „Zilele acestea vom anunţa numele echipelor care vor evolua în noul sezon al Ligii Naţionale, adică 2013/2014. Chiar dacă iniţiativa autorităţilor locale a fost cam târzie, vă pot asigura că printre cele 12 echipe componente se va regăsi şi HC Oltenia. Însă, nu cred că este cazul să considerăm că această echipă va fi o adevărată continuatoare a ceea ce a reprezentat Oltchimul. Echipa asta nouă este ca un copil mic care trebuie ajutat să crească. În nici un caz, cel puţin în primul an, nu se vor mai putea obţine rezultatele cu care au fost vâlcenii obişnuiţi, câştigarea campionatului şi participarea în Liga Campionilor. Dar, pe parcurs, cu multă muncă şi sprijin, rezultatele acelea foarte bune pot reveni”, a subliniat preşedintele FRH, Cristian Gaţu.


Gaţu: „Estimativ, bugetul necesar pentru salvarea unei echipe de la retrogradare este de 400-500.000 euro, iar cel pentru câştigarea unui loc în cupele europene de 700-800.000”. Matei: „Sper să nu fie aşa!”


De asemenea, „boss-ul” de la FRH a făcut şi câteva calcule pur teoretice pentru a afla care este bugetul necesar noii echipe a Râmnicului, rezultatul lăsând-ul aproape „mască” pe Gigi Matei, edilul Râmnicului apreciind în prealabil că este nevoie de o sumă cifrată undeva la jumătate faţă de cele afirmate de Gaţu. „Nu pot eu să ştiu sigur care este bugetul necesar unei echipe de handbal pentru îndeplinirea unui obiectiv, oricare ar fi el. De altfel, nici în sezonul recent încheiat nu pot să vă spun cu certitudine cum au stat lucrurile pentru că valoarea contractelor pe care le au jucătoarele este confidenţială. Dar pot să ofer câteva informaţii. Spre exemplu, dacă nu luăm în calcul şi valoarea contractelor jucătoarelor, antrenorilor şi celorlalţi membri din staff-ul tehnic, pot să vă spun că, pentru salvarea de la retrogradare, aşa cum se vorbeşte în cazul echipei HC Oltenia, este nevoie de o sumă de aproximativ 100-150.000 euro. Aceşti bani ar acoperi toate cheltuielile cu baremele de arbitraj, deplasări, cazarea, mâncarea şi aşa mai departe. Însă, dacă e să ne gândim la bugetul total, estimez că unei echipe care se luptă pentru evitarea retrogradării îi sunt necesari 400-500.000 euro. Iar de aici încolo, pentru atacarea locurilor de cupe europene, este nevoie de bugete mai mari, cam duble, de la 700-800.000 euro până la peste un milion”, a încheiat Gaţu.

Luat prin surprindere de sumele destul de mari vehiculate de preşedintele FRH, viceprimarul cu atribuţii de primar al Râmnicului a replicat: „Sper să nu fie aşa şi să nu avem nevoie de atâţia bani. Ar fi greu, dacă nu imposibil de acoperit dintr-un buget redus precum cel al Primăriei. Însă, mă gândesc că ar mai exista soluţii. În primul rând, lângă noi vor mai veni şi câţiva sponsori, iar apoi, noi vom apela şi la serviciile mai multor jucătoare tinere, provenite de la echipele de junioare din oraşul nostru, Energetic şi Centrul de Excelenţă. Cred că acestea nu vor avea pretenţii financiare nejustificat de mari, pentru că sunt la început de carieră şi noi vrem să le ajutăm să se afirme”.


Gigi Matei a dezvăluit numele viitorului preşedinte al HCM, dar şi pe cel al antrenorului: „În principiu, Toma Pleşa şi Maria Torok vor ocupa aceste funcţii”


Chiar dacă nu s-a adoptat încă o decizie finală în privinţa persoanelor care vor face parte din conducerea viitoarei echipe Handbal Club Municipal şi nici în cazul staff-ului tehnic, edilul Gigi Matei a „creionat” direcţia către care se poartă tratativele: „Chiar dacă nu am luat încă o decizie finală, vă pot spune că, în principiu, fostul arbitru internaţional Toma Pleşa va ocupa funcţia de preşedinte al clubului. Iar dacă tot vorbim aşa, pe principii, Maria Torok ar urma să fie viitoarea antrenoare”.

După acest anunţ, edilul a fost nevoit să răspundă unei întrebări mai dificile, venită din partea presei, care făcea referire la faptul că între Maria Torok şi Gigi Matei există o strânsă legătură, cei doi fiind cumnaţi („vicele” Râmnicului este căsătorit cu Edith, sora Mariei Torok). Acesta nu s-a arătat neapărat deranjat de întrebarea primită, dar a afirmat că, din câte observă, încep să apară tot felul de suspiciuni referitoare la activitatea acestei echipe ce nici nu a fost bine constituită: „Chiar mi-ar părea rău să văd că lucrurile încep să fie astfel interpretate. E cumnata mea, într-adevăr, dar sunt dispus să îmi asum toate riscurile ce decurg din numirea ei în această funcţie. A fost o mare handbalistă care până acum nu a avut posibilitatea să demonstreze că este şi o mare antrenoare”.


Ce se întâmplă cu palmaresul Oltchimului?


Un alt subiect spinos discutat luni de conducerea CS Oltchim (reprezentată prin preşedintele Petre Berbecaru, vicepreşedintele Andrei Luca, preşedintele onorific Ioan Gavrilescu) şi oficialii Primăriei Râmnicului (edilul Gigi Matei şi viceprimarul Eduard Vârlan) l-a reprezentat cedarea palmaresului clubului vâlcean noii structuri sportive sprijinite de municipalitate. În urma tratativelor, cei prezenţi, prin vocea preşedintelui FRH, au anunţat că, cel puţin pentru moment, palmaresul va rămâne la CS Oltchim, dar ulterior va fi cedat echipei Primăriei.


Primăria va sprijini în continuare echipa de fotbal


Totodată, edilul Râmnicului a anunţat că nici nu ia în calcul posibilitatea ca banii care ajung anual la echipa de fotbal Club Sportiv Municipal să fie transferaţi în conturile viitoarei Handbal Club Municipal pentru a întregi bugetul pe care îl estima Cristian Gaţu, chiar dacă patronul Cătălin Rufă a anunţat că este dispus să renunţe la banii de la Primărie şi să mute gruparea din Zăvoi la Reşiţa.