Cupa Rusidava, la Drăgăşani


Mâine, municipiul din sudul judeţului nostru va găzdui o nouă ediţie a întrecerii sportive intitulate „Cupa Rusidava” la Judo. În „oraşul vinurilor” vor fi prezenţi sportivi ai multor cluburi de profil din ţară, printre care şi cei ai clubului CS Chimia Râmnicu Vâlcea. Ion Luciu, antrenorul secţiei „chimiste” de Judo, se va baza şi de această dată pe sportivii care au obţinut rezultate remarcabile la ultimele întreceri, printre ele amintind Campionatul Naţional de Cadeţi, organizat la începutul lunii martie, la Arad. Astfel, mâine la Drăgăşani, vor fi prezenţi următorii judocani: Narcis Pârvu. Ionuţ Luciu, Silviu Opriţa, Ionuţ Marineaţă şi Daniel Drăgoiescu.